StiripesurseȘtirile zilei10 ruşi, aflaţi la 'antrenament sexual' în Thailanda, au fost arestaţi...

10 ruşi, aflaţi la ‘antrenament sexual’ în Thailanda, au fost arestaţi pe insula Pattaya

Publicat:

Poliţia thailandeză a arestat luni un grup de 10 ruşi care desfăşurau un curs de antrenament sexual pentru compatrioţii lor în oraşul de la malul mării Pattaya, acuzându-i că munceau fără forme legale în Thailanda, relatează Reuters, conform agerpres.

Poliţia a declarat că printre cei arestaţi este cetăţeanul rus Alex Lesley, un autoproclamat “guru sexual” care a ţinut titlurile ziarelor anul trecut după informaţii că intenţiona să candideze în alegerile prezidenţiale din Rusia luna viitoare.

Citeşte şi: Explozie puternică într-un magazin din Leicester; patru persoane au murit

Lesley, al cărui nume real este Aleksandr Kirillov, potrivit poliţiei thailandeze, nu este însă înregistrat drept candidat prezidenţial la Comisia Electorală Centrală din Rusia.


Grupul va fi inculpat pentru muncă în Thailanda fără permis dar nu şi pentru desfăşurarea cursului, potrivit poliţiei.

Unul dintre cei arestaţi va fi de asemenea sancţionat pentru depăşirea perioadei de valabilitate a vizei şi alţi trei inculpaţi pentru intrare ilegală în Thailanda fără paşapoarte, a declarat poliţia, adăugând că grupul desfăşura cursul pentru peste 40 de ruşi, bărbaţi şi femei, la un hotel din Pattaya.

“Ei ar fi trebuit să plătească mai mult de 20.000 de baht pentru curs”, a declarat şeful poliţiei din Pattaya, Apichai Krobpet, pentru Reuters.

“I-am acuzat pe toţi cei 10 instructori pentru depăşirea termenului de şedere”, a adăugat el.”Ei au venit să predea educaţie sexuală concetăţenilor lor, dar cursul în sine nu este ilegal”, a precizat el.

Citeşte şi: Dodon este terifiat de spectrul unirii cu România şi convoacă Consiliul de Securitate

Pattaya, renumit pentru viaţa de noapte, inclusiv cluburi de striptease, unele administrate de ruşi, atrage mulţi turişti ruşi, cu multe semne în limba rusă în centrul oraşului.

Pe site-ul său oficial, Lesley, urmărit de peste 36.000 de fani pe Instagram, a postat recent un videoclip cu mai multe persoane pe o plajă despre care spune că este Monkey Beach pe Koh Larn, o insulă în largul Pattaya.

Unii dintre bărbaţii din înregistrarea video poartă tricouri albe pe care scrie “Sex Animator”. Site-ul oficial al lui Lesley anunţă că un curs de tehnici sexuale are loc din 17 februarie în Thailanda.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.