StiripesurseDiasporaPapa Francisc neagă că intenţionează să demisioneze în viitorul apropiat

Papa Francisc neagă că intenţionează să demisioneze în viitorul apropiat

Publicat:

Papa Francisc a dezminţit informaţiile potrivit cărora intenţionează să demisioneze în viitorul apropiat, spunând că urmează să meargă luna acesta în vizită în Canada şi speră să poată merge la Moscova şi Kiev cât mai curând posibil după aceea, relatează luni Reuters, potrivit agerpres.  

Într-un interviu în exclusivitate acordat de la reşedinţa sa din Vatican, papa Francisc a negat, de asemenea, zvonurile că ar fi avut cancer, glumind că medicii săi “nu i-au spus nimic despre asta” şi, pentru prima dată, a oferit detalii despre starea genunchiului care l-a împiedicat să participe la unele evenimente sau să-şi îndeplinească unele îndatoriri.

Citește și : Lukaşenko amenință cu represalii militare împotriva oricui ar ataca Belarusul

Într-un interviu de 90 de minute, acordat sâmbătă după-amiază în limba italiană şi fără prezenţa consilierilor săi, suveranul pontif, în vârstă de 85 de ani, a condamnat ferm avortul pe care l-a comparat cu “angajarea unui asasin”.

Biserica Catolică consideră că viaţa începe în momentul concepţiei. “Întreb: este legitim, este corect, să elimini o viaţă pentru a rezolva o problemă?”, a declarat suveranul pontif în interviu.


În mass-media au circulat informaţii potrivit cărora o serie de evenimente de la sfârşitul lunii august, între care întâlniri cu cardinali din întreaga lume pentru discuţii privind o nouă Constituţie a Vaticanului, o ceremonie de învestire a noilor cardinali şi o vizită în oraşul italian L’Aquila, ar putea prefigura un anunţ al demisiei şefului Bisericii Catolice.

L’Aquila este asociat cu papa Celestin al V-lea, care a demisionat în 1294. Papa Benedict al XVI-lea a vizitat oraşul cu patru ani înainte de a demisiona, în 2013, fiind primul papă care a făcut acest lucru în circa 600 de ani.

Însă papa Francisc, alert şi în largul său pe tot parcursul interviului, a râs în legătură cu această idee.

“Toate aceste coincidenţe i-au făcut pe unii să creadă că aceeaşi ‘liturghie’ se va întâmpla”, a spus el. “Dar nu mi-a trecut niciodată prin minte. Pentru moment nu, pentru moment, nu. Realmente!”, a mai spus el.

Citește și : Zelenski face apel la sprijin internaţional pentru a ajuta la reconstruirea Ucrainei după încheierea războiului

Suveranul pontif a reiterat, totuşi, ideea că ar putea să demisioneze într-o zi dacă starea sa de sănătate l-ar împiedica să conducă Biserica – ceva ce fusese aproape de neconceput înainte de papa Benedict al XVI-lea.

Întrebat dacă crede că ar putea fi cazul, papa Francisc a răspuns: “Nu ştiu. Dumnezeu va spune”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.