StiripesurseȘtirile zileiUniunea Europeană organizează un pod aerian umanitar pentru a transporta ajutor...

Uniunea Europeană organizează un pod aerian umanitar pentru a transporta ajutor de urgenţă în Somalia

Publicat:

Uniunea Europeană a anunţat miercuri organizarea unui pod aerian umanitar pentru a transporta ajutor de urgenţă populaţiei din Somalia care este ameninţată de foamete, relatează AFP, potrivit agerpres.  

“Organizăm o serie de zboruri pentru a furniza provizii esenţiale, în special alimente şi medicamente, partenerilor noştri umanitari în regiunile izolate din Somalia, în care acest ajutor nu poate fi transportat decât pe cale aeriană”, a explicat comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, într-un comunicat.

Citește și : Uzbekistan afirmă că a fost victima unui atac cu rachete trase de pe teritoriul Afganistanului

UE a alocat 800.000 de euro pentru această “operaţiune logistică majoră”. Operaţiunea ar urma să necesite între 50 şi 70 de zboruri, iar primul avion ar urma să decoleze în această miercuri în direcţia districtului El Barde, în sud-vestul Somaliei.

Acest prim zbor va transporta 6,5 tone de alimente cu efect terapeutic şi medicamente destinate organizaţiei umanitare Acţiune împotriva foametei, partener al UE, a precizat executivul european.


Mai multe alte zboruri sunt prevăzute începând de miercuri şi până pe 11 iulie spre regiunile Baidoa, Luuq şi Wajid, se arată în comunicat.

“Seceta fără precedent care afectează Cornul Africii, agravată de repercusiunile războiului de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei, produce suferinţe considerabile şi deplasări masive de populaţie”, a subliniat comisarul Lenarcic.

Zborurile şi proviziile sunt finanţate din bugetul UE consacrat ajutorului umanitar, a precizat Comisia Europeană.

Somalia suferă de condiţii meteorologice extreme, în special de secetă şi de inundaţii repetate.

Această ţară se confruntă cu un al patrulea sezon consecutiv de ploi ratat, iar situaţia este agravată de un conflict prelungit cu jihadiştii shebab, de instabilitatea politică şi de o invazie de lăcuste, subliniază comunicatul.

Citește și : În vizită la Ankara, premierul Italiei semnează acorduri de cooperare şi accentuează importanţa respectării drepturilor omului

Peste 7,7 milioane de persoane, dintre care mii sunt ameninţate de foamete, au nevoie de un ajutor umanitar.

În 2022, UE a alocat 61 de milioane de euro unor proiecte umanitare în Somalia, vizând în principal diminuarea efectelor secetei actuale.

UE a mai organizat un pod aerian umanitar în Somalia în 2020.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ceban critică deja Guvernul Tofan și-l acuză că limitează puterile Primăriei

Ion Ceban, președintele Partidului MAN, primarul Chișinăului, a criticat dur programul de activități al Guvernului prezentat de candidatul la funcția de prim-ministru Vasile Tofan. El...

Vasile Tofan: Suntem recunoscători României pentru sprijinul constant acordat în parcursul european al R.Moldova

Scopul acestui Guvern este să ducă Republica Moldova în Uniunea Europeană. Suntem recunoscători României pentru sprijinul constant acordat în acest parcurs. Declarația a fost...

Au fost adoptate o mie de decizii privind amalgamarea voluntară

O mie de decizii privind amalgamarea voluntară a primăriilor au fost adoptate, iar 70% dintre administrațiile locale sunt implicate în proces. Declarația a fost...

Grosu: Noul Guvern va obține votul de încredere al Parlamentului și își va începe activitatea fără întârziere

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a apreciat Programul de activitate prezentat de premierul desemnat, Vasile Tofan, drept un document amplu și bine structurat, axat pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.