StiripesurseȘtirile zileiA cincea execuţie pentru trafic de droguri în Singapore

A cincea execuţie pentru trafic de droguri în Singapore

Publicat:

Singapore a spânzurat vineri un traficant de droguri, a cincea execuţie în această ţară începând din luna martie, după ce un tribunal a respins un ultim recurs în pofida apelurilor la clemenţă, transmite AFP, potrivit agerpres.

Execuţia singaporezului Nazeri Lajim a avut loc vineri într-o închisoare, a indicat într-un comunicat Serviciul penitenciar local.

Citeşte şi: SCANDAL rasial într-o universitate din Africa de Sud! Un student alb a fost EXMATRICULAT – Black News

Bărbatul în vârstă de 64 de ani fusese condamnat în 2017 pentru deţinerea a peste 33 de grame de heroină ”în scopul traficării”, a menţionat agenţia antidrog din Singapore, o cantitate suficientă ”pentru a alimenta dependenţa a aproximativ 400 de persoane timp de o săptămână”.

Kirsten Han, o militantă locală pentru drepturile omului, a declarat că Nazeri şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii luptând contra dependenţei sale de droguri, începând de la vârsta de 14 ani.


După o întrerupere de peste doi ani Singapore, unde legislaţia antidrog este printre cele mai stricte din lume, a reluat execuţiile în luna martie, prin spânzurarea unui traficant de droguri local.

Vezi şi: O operaţiune specială a poliţiei s-a terminat cu o ‘baie de sânge’ în favelele din Rio – VIDEO – Black News

Seria de execuţii prin spânzurare, inclusiv cea din aprilie a traficantului malaezian Nagaenthran K. Dharmalingam, handicapat mintal, a suscitat indignare în străinătate şi apeluri în favoarea abolirii pedepsei capitale în Singapore.

Totuşi, autorităţile singaporeze insistă că pedeapsa cu moartea rămâne un mijloc eficient de combatere a traficului de droguri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.