StiripesurseȘtirile zileiTrei persoane au fost ucise într-un atac armat la o universitate...

Trei persoane au fost ucise într-un atac armat la o universitate din Filipine

Publicat:

Trei persoane au fost ucise duminică într-un atac armat la o universitate din capitala Filipinelor, Manila, în ceea ce, conform autorităţilor, pare să fie un asasinat ţintit, potrivit AFP, scrie agerpres.  

Incidentul s-a produs la Universitatea Ateneo din Manila în momentul în care studenţi la Drept şi familiile lor se adunau pentru o ceremonie de înmânare de diplome la care urma să asiste şi preşedintele Curţii Supreme.

Citește și : SUA condamnă loviturile ruse cu rachete asupra portului ucrainean Odesa de la Marea Neagră

Rose Furigay, fost primar al unui oraş din provincia sudică Basilan şi a cărei fiică se număra printre absolvenţi, a fost ucisă, a declarat Joy Belmonte, primarul aglomerării urbane unde s-a derulat atacul, Quenzon City.

Asistentul lui Rose Furigay şi un agent de securitate al universităţii au murit de asemenea. Presupusul atacator a fost arestat.


Fiica lui Rose Furigay a fost rănită şi se află în “stare stabilă” la spital, conform poliţiei.

Citește și : Iranul anunţă destructurarea unei reţele ‘teroriste’ legată de Mosad

“Suntem extrem de îndureraţi şi îndoliaţi de acest eveniment”, a declarat Joy Belmonte pentru AFP.

Atacurile în şcoli şi universităţi sunt rare în Filipine, în ciuda regulilor laxe privind armele de foc. Însă asasinatele ţintite asupra politicienilor sunt destul de dese, în special în timpul alegerilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.