StiripesurseȘtirile zileiNoua preşedintă a Indiei a depus jurământul

Noua preşedintă a Indiei a depus jurământul

Publicat:

Noua preşedintă a Indiei Draupadi Murmu, prima persoană în această funcţie ce provine din grupurile etnice indigene ale ţării, a depus luni jurământul, informează DPA, potrivit agerpres

“Alegerea mea este dovada că săracii din ţară pot avea visuri şi că ele le pot fi îndeplinite”, a declarat ea după ceremonie.

Citește și : Lavrov dă asigurări la Cairo cu privire la reluarea exporturilor de cereale ucrainene

În India, preşedintele îndeplineşte în principal sarcini reprezentative, în timp ce puterea revine prim-ministrului. Murmu, care aparţine partidului naţionalist hindus BJP al prim-ministrului Narendra Modi, este a doua femeie care ocupă această funcţie.

Indigenii reprezintă aproximativ 8,6% din populaţia Indiei de în jur de 1,3 miliarde de persoane şi sunt adesea săraci şi marginalizaţi.


Murmu, fostă profesoară, a fost anterior guvernatoarea regiunii Jharkhand.

Citește și : Biden ar putea declara stare de urgenţă climatică în SUA

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.