StiripesurseDiasporaRusia, 'profund îngrijorată' de situația din Fâşia Gaza, cheamă la 'reţinere...

Rusia, ‘profund îngrijorată’ de situația din Fâşia Gaza, cheamă la ‘reţinere maximă’

Publicat:

Rusia s-a declarat sâmbătă “profund îngrijorată” de schimburile de focuri dintre armata israeliană şi Jihadul Islamic palestinian în Fâşia Gaza, chemând ambele părţi la reţinere, relatează France Presse, potrivit agerpres

“Observăm cu profundă îngrijorare evoluţia evenimentelor, care pot duce la reluarea confruntării militare pe scară largă şi agrava şi mai mult situaţia umanitară deja deplorabilă în Gaza”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, într-un comunicat de presă.

Citește și : SUA ‘nu vor permite’ Chinei să izoleze Taiwanul

“Facem apel la toate părţile implicate să dea dovadă de reţinere maximă, să prevină escaladarea operaţiunilor armate şi să restabilească imediat o încetare a focului durabilă”, a adăugat ea.

Potrivit dnei Zaharova, “o nouă escaladare a fost cauzată de tirurile forţelor aeriene israeliene în Fâşia Gaza la 5 august, la care grupurile palestiniene au răspuns efectuând bombardamente masive şi nediscriminatorii asupra teritoriului israelian”.


Armata israeliană a declarat sâmbătă că se pregăteşte să efectueze raiduri timp de “o săptămână” în Fâşia Gaza, unde îşi intensifică loviturile împotriva organizaţiei armate Jihadul Islamic. Ea susţine că a ucis 15 combatanţi ai acestei formaţiuni în loviturile efectuate de vineri după-amiază.

Citește și : Rusia pregăteşte o ofensivă majoră în regiunea Herson

Autorităţile din Gaza au raportat 13 morţi, inclusiv o fetiţă de cinci ani, şi peste 100 de răniţi.

Aceasta este cea mai gravă confruntare dintre Israel şi organizaţii armate din Gaza de la războiul de unsprezece zile din mai 2021, ce a făcut 260 de morţi de partea palestiniană şi 14 morţi în Israel.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.