StiripesurseDiasporaONU acuză Spania că le-a încălcat drepturile liderilor separatişti catalani

ONU acuză Spania că le-a încălcat drepturile liderilor separatişti catalani

Publicat:

Comitetul ONU pentru drepturile omului a acuzat miercuri Spania că a încălcat drepturile fostei conduceri secesioniste a regiunii Catalonia, informează AFP, potrivit agerpres. Autorităţile de la Madrid i-au suspendat din funcţii pe liderii separatişti înainte ca aceştia să fi fost condamnaţi pentru tentativa de secesiune din 2017.

Comitetul, care are competenţa de a soluţiona reclamaţiile unor persoane particulare, a fost sesizat în 18 decembrie 2018 de fostul vicepreşedinte al guvernului regional catalan, Oriol Junqueras, şi de trei miniştri ai Cataloniei – Raul Romeva, Josep Rull şi Jordi Turull – aflaţi atunci în închisoare.

Citeşte şi: Szijjarto: Europa se va confrunta cu ‘riscuri imprevizibile’ dacă războiul nu se termină curând în Ucraina – Black News

Concluziile comitetului, transmise miercuri presei, arată că Spania le-a încălcat drepturile reclamanţilor, deoarece decizia de a-i inculpa pentru rebeliune, care a atras automat suspendarea din funcţiile publice înainte de condamnare, nu s-a bazat pe “motive rezonabile şi obiective prevăzute de lege”.

Comitetul arată că rebeliunea este o infracţiune care presupune “o revoltă violentă împotriva ordinii constituţionale”, iar în timpul tentativei de secesiune cei patru conducători catalani au cerut populaţiei “să rămână strict paşnică”, deci acuzaţia care li s-a adus a fost neîntemeiată.


Citeşte şi: A murit Mihail Gorbaciov! Avea 91 de ani! – Black News

Helene Tigroudja, membră a comitetului, a declarat că acest organism al ONU “a depăşit o etapă importantă, afirmând că garanţiile împotriva restrângerii drepturilor politice trebuie aplicate mai riguros dacă aceste restricţii intervin înainte, nu după o condamnare pentru o infracţiune gravă”. Ea a subliniat că decizia de suspendare a unor oficiali aleşi în funcţii “trebuie să se bazeze pe legi clare şi previzibile care stabilesc motive rezonabile şi obiective”.

Cei patru lideri catalani au fost condamnaţi în octombrie 2019 pentru răzvrătire, infracţiune care – spre deosebire de rebeliune – nu implică violenţe. În consecinţă, s-a renunţat la suspendarea lor, iar în iunie 2021, guvernul spaniol condus de Pedro Sanchez i-a graţiat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.