StiripesurseSintezeMandatul forţei ONU din Liban, reînnoit cu un an

Mandatul forţei ONU din Liban, reînnoit cu un an

Publicat:

Consiliul de Securitate al ONU a reînnoit miercuri cu un an mandatul forţei de menţinere a păcii în Liban (FINUL), care îşi va putea de asemenea continua pentru şase luni sprijinul logistic pentru forţele armate libaneze, potrivit AFP, scrie agerpres

Prezentă în Liban din 1978, FINUL, formată din aproape 10.000 de soldaţi, a fost desfăşurată în sudul Libanului pentru a fi un tampon între Israel şi Liban care, după diferite conflicte, rămân în stare de război din punct de vedere tehnic.

Citește și : Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa sunt iar în creştere

La cererea autorităţilor libaneze, Consiliul de Securitate a decis să îşi prelungească încă o dată mandatul, exprimându-şi îngrijorarea în legătură cu “încălcările” armistiţiului, detaliate într-un raport al secretarului general al ONU.

Rezoluţia, adoptată în unanimitate de cei 15 membri, subliniază în special “riscul ca încălcările armistiţiului să ducă la un nou conflict pentru care nici una dintre părţile din regiune nu are mijloace”.


În raportul său înaintat Consiliului, Antonio Guterres notează că, “deşi cauzele profunde ale conflictului nu s-au schimbat radical din 2006”, FINUL “întâmpină noi probleme în desfăşurarea operaţiunilor sale”, în special restricţii la libertatea sa de circulaţie.

Citește și : Platforma de socializare a lui Donald Trump, INTERZISĂ în Google Play

În contextul în care Libanul se confruntă cu o profundă criză economică, el subliniază de asemenea că “toate instituţiile statului sunt în pragul rupturii”. De aici şi recomandarea sa de a susţine armata libaneză, “esenţială în stabilitatea ţării”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.