StiripesurseȘtirile zileiChilienii, chemaţi să aprobe o nouă constituţie pentru schimbarea modelului social

Chilienii, chemaţi să aprobe o nouă constituţie pentru schimbarea modelului social

Publicat:

În jur de 15 milioane de chilieni sunt chemaţi duminică să finalizeze sau să suspende procesul noii constituţii, lansat după revoltele populare violente din 2019 pentru mai multă justiţie socială, transmite AFP, potrivit agerpres.

Referendumul, la care votul este obligatoriu, invită la înlocuirea actualei Constituţii elaborate sub dictatura lui Augusto Pinochet (1973-1990) şi care, în pofida câtorva reforme succesive, este considerată o frână pentru orice reformă socială de fond.

Citește și : Un elicopter ONU s-a prăbușit în estul statului Congo; trei răniți

Constituţia actuală, baza neoliberală a unui model care a permis decenii de stabilitate şi de creştere economică, a dat naştere însă unei societăţi profund inegalitare.

Noul text prevede ca statul să le poată garanta cetăţenilor chilieni dreptul la educaţie, sănătate publică, pensie, locuinţă decentă. El mai consacră dreptul la avort, un subiect divizant într-o ţară unde întreruperile de sarcină sunt permise doar din 2017 în caz de viol sau de pericol pentru mamă sau copil. Textul mai include drepturi de mediu şi recunoaşterea popoarelor autohtone.


În ciuda demonstraţiei de forţă a partizanilor aprobării noii constituţii, care a adunat peste 250.000 de persoană joi seară la Santiago la închiderea campaniei oficiale, sondajele prezic, fără excepţie, victoria lui ”nu”, mai ales datorită votului ”conservator” în sudul şi nordul ţării.

Aceste două regiuni cunosc grave probleme de violenţă şi insecuritate: în sud, din cauza conflictelor din jurul terenurilor revendicate de grupări radicale indigene mapuche, iar în nord, din cauza afluxului de migraţie, a sărăciei şi a traficului de persoane.

Noua constituţie a fost elaborată timp de un an de o adunare constituantă aleasă în mai 2021 şi compusă din 154 de membri.

Respingerea sa nu ar însemna totuşi îngheţarea tuturor reformelor, ”foi de parcurs” fiind deja elaborate.

Preşedintele Gabriel Boric a anunţat că, dacă noua constituţie va fi respinsă, va solicita parlamentului să lanseze un nou proces constituţional repornind ”de la zero”, cu alegerea unei noi adunări constituante pentru redactarea unui nou text.

Citeşte şi: Centrala nucleară Zaporojie ‘a pierdut din nou conexiunea’ cu reţeaua electrică – Black News

Potrivit lui Boric, referendumul din 2020, aprobat cu 79% din voturi, a ”îngropat” definitiv Constituţia din epoca Pinochet.

Dacă totuşi noua constituţie va fi aprobată la referendum, ea va intra în vigoare în termen de 10 zile. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Conferința investițională RM–UE și-a deschis lucrările. Este prezentă Comisara europeană Marta Kos

Chișinăul găzduiește astăzi prima Conferință investițională Republica Moldova – Uniunea Europeană. Citește și: Parlamentul se întrunește în ședință. Pe ordinea de zi – 12 proiecte Potrivit...

Parlamentul se întrunește în ședință. Pe ordinea de zi – 12 proiecte

Parlamentul Republicii Moldova se întrunește astăzi în ședință plenară, începând cu ora 12:00. Deputații urmează să examineze 12 proiecte legislative, dintre care trei sunt...

Escrocheriile online și telefonice ajung în Parlament. Se anunță audieri publice

În contextul creșterii numărului de fraude online și telefonice, Parlamentul va organiza audieri publice pentru a identifica soluții de combatere a fenomenului. Citește și: O...

METEO Cer variabil și ploi de scurtă durată

Pentru ziua de astăzi, meteorologii ne promit cer variabil pe întreg teritoriul țării. Citește și: O porțiune de drum local din Ialoveni s-a surpat în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.