StiripesurseExterneDowning Street: BoJo şi Zelenski vor rămâne 'în strânsă legătură ca...

Downing Street: BoJo şi Zelenski vor rămâne ‘în strânsă legătură ca prieteni’

Publicat:

Premierul britanic aflat la sfârşit de mandat Boris Johnson şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski vor rămâne “în strânsă legătură ca prieteni” după încheierea mandatului său de premier, a anunţat luni Downing Street, informează dpa, potrivit agerpres.

Cei doi lideri, care sunt aliaţi fermi în contextul războiului declanşat de Rusia asupra ţării vecine, au discutat luni după-amiaza la telefon, cu o zi înainte de numirea oficială a noului premier al Regatului Unit.

Citeşte şi: Un avion privat S-A PRĂBUŞIT în Marea Baltică! NATO a trimis aparate de vânătoare pentru interceptarea acestuia – Black News

Johnson i-a mulţumit lui Volodimir Zelenski pentru “leadership-ul şi prietenia” lui şi a spus că “a fost un privilegiu pentru el să lucreze şi să-l sprijine” pe Zelenski.

Premierul britanic aflat la sfârşit de mandat a întreprins mai multe vizite în capitala ucraineană, cea mai recentă având loc luna trecută, când a promis un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina în valoare de 54 de milioane de lire sterline.


Zelenski a vorbit de multe ore cu căldură despre relaţia sa cu Boris Johnson şi l-a lăudat pe “adevăratul său prieten şi aliat”. Preşedintele Ucrainei a spus că a fost “foarte fericit” atunci când Johnson a supravieţuit votului de neîncredere în iunie şi a subliniat că şi după căderea premierului el nu vrea ca Boris Johnson “să dispară”. “Vreau ca el să fie undeva în politică, într-o funcţie care să conteze”, a spus Zelenski în cadrul programului de televiziune “Piers Morgan Uncensored”.

Downing Street şi Boris Johnson i-au transmis luni în mod clar lui Zelenski că premierul britanic aflat la sfârşit de mandat crede că poporul ucrainean “poate şi va câştiga războiul”.

“Preşedintele Zelenski i-a mulţumit premierului pentru credinţa lui în Ucraina şi în poporul ei şi l-a informat în legătură cu recentele progrese ale armatei ucrainene în sudul ţării”, a informat purtătorul de cuvânt al premierului britanic.

Potrivit purtătorului de cuvânt, premierul Boris Johnson şi preşedintele ucrainean nu au discutat despre succesoarea sa în funcţia de premier, Liz Truss.

Citeşte şi: SCANDAL politic în Italia! Salvini pune la îndoială sancţiunile împotriva Rusiei – VIDEO – Black News

Într-un tweet postat după anunţul că Truss a câştigat competiţia internă din Partidul Conservator britanic, Zelenski l-a descris pe Johnson drept “un mare prieten” şi i-a mulţumit pentru “curajul său personal”.

Liz Truss a câştigat luni în faţa lui Rishi Sunak competiţia internă din cadrul Partidului Conservator britanic după demisia premierului Boris Johnson. În vârstă de 47 de ani, Liz Truss va fi învestită premier marţi, după ce va fi primită de regina Elisabeta a II-a la castelul Balmoral în Scoţia, unde va veni şi premierul în exerciţiu pentru a-i prezenta suveranei demisia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rusia sancţionează un puşti britanic după dezvăluirile ‘ingineriilor financiare’ ale lui Ilan Şor

Rusia a sancționat pentru prima dată un adolescent, după ce acesta a publicat o investigație despre o rețea financiară bazată pe criptomonede, în care...

Fără o schimbare de regim în Iran, Trump nu va câștiga

Situația din Golf rămâne fluidă, şi orice estimare este imposibilă până la semnarea unui acord între Statele Unite și Iran. Apoi, odată ce vor...

Marina Tauber şi Diana Șoșoacă au împărțit scena la Forumul lui Putin

Eurodeputata ”suveranistă” din România, Diana Șoșoacă, și condamnata fugară Marina Tauber, mâna dreaptă a oligarhului Ilan Șor, au împărțit scena la o dezbatere dedicată...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.