StiripesurseDiasporaUn dinte uman cu o vechime de 1,8 milioane de ani,...

Un dinte uman cu o vechime de 1,8 milioane de ani, descoperit de arheologi în Georgia

Publicat:

Un grup de arheologi a descoperit în Georgia un dinte cu o vechime de 1,8 milioane de ani, aparţinând unei specii timpurii de oameni, care ar cimenta teoria conform căreia în regiune ar fi existat una dintre cele mai vechi aşezări umane preistorice din Europa, posibil chiar de oriunde din afara Africii, relatează vineri Reuters, potrivit agerpres.

Dintele a fost descoperit în apropierea satului Orozmani, situat la aproximativ 100 de kilometri sud-vest de capitala Georgiei, Tbilisi, lângă Dmanisi, unde au fost aduse la lumină, la sfârşitul anilor 1990 şi începutul anilor 2000, cranii umane datând din urmă cu 1,8 milioane de ani.

Citeşte şi: TOATE competiţiile sportive SE OPRESC vineri în Marea Britanie – Black News

Rămăşiţele de la Dmanisi au constituit cea mai veche descoperire de acest gen de oriunde din afara Africii, eveniment ce a schimbat informaţiile oamenilor de ştiinţă despre evoluţia primilor oameni şi despre rutele de migraţie.

Cea mai recentă descoperire, realizată într-un sit aflat la 20 kilometri distanţă, oferă şi mai multe dovezi conform cărora zona muntoasă din sudul Caucazului a fost probabil unul dintre primele locuri în care s-au stabilit primii oameni după ce au părăsit Africa, potrivit experţilor.


“Orozmani, împreună cu Dmanisi, reprezintă centrul celei mai vechi distribuţii în afara Africii a vechilor oameni – sau Homo timpuriu”, a declarat Centrul Naţional de Cercetare a Arheologiei şi Preistoriei Georgiei, joi, la anunţarea descoperirii dintelui.

Giorgi Bidzinashvili, conducătorul ştiinţific al echipei care a efectuat săpăturile, a spus că, după părerea sa, dintele a aparţinut unui “văr” al lui Zezva şi Mzia, numele date unor cranii fosilizate aproape complete, cu o vechime de 1,8 milioane de ani, găsite la Dmanisi.

“Implicaţiile, nu doar pentru acest site, ci şi pentru Georgia şi povestea oamenilor care au părăsit Africa acum 1,8 milioane de ani, sunt uriaşe”, a declarat studentul britanic la arheologie Jack Peart, care a descoperit dintele la Orozmani.

“Întăreşte faptul că Georgia este un loc cu adevărat important pentru paleoantropologie şi pentru povestea omului în general”, a spus el pentru Reuters.

Citeşte şi: Reacţii şi mesaje de condoleanţe din lumea întreagă după moartea REGINEI – Black News

Cele mai vechi fosile de Homo descoperite oriunde în lume datează din urmă cu 2,8 milioane de ani – o mandibulă descoperită parţială în vremurile moderne în Etiopia.

Oamenii de ştiinţă cred că primii oameni, o specie vânători-culegători numită Homo erectus, a început probabil să migreze din Africa în urmă cu aproximativ două milioane de ani. Unelte străvechi datate în urmă cu 2,1 milioane de ani au fost descoperite în vremurile moderne în China, însă siturile georgiene găzduiesc cele mai vechi rămăşiţe ale primilor oameni găsite în afara Africii. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.