StiripesurseDiasporaCamilla va fi 'Regină' sau 'Regină consort'? Răspunsul purtătorului de cuvânt...

Camilla va fi ‘Regină’ sau ‘Regină consort’? Răspunsul purtătorului de cuvânt al Regelui

Publicat:

Chestiunea dacă familiile regale se vor referi vreodată la Camilla ca fiind „Regina”, mai degrabă decât „Regina consort”, ar putea fi luată în considerare în viitor, a declarat purtătorul de cuvânt al Regelui, scrie The Guardian, informează mediafax.

Din punct de vedere tehnic, Camilla este Majestatea Sa Regina, în calitate de soție a Regelui, dar în informările și declarațiile lor, Palatul Buckingham s-a referit până acum la ea ca Regina consort.

Citește și : Charles al III-lea a fost proclamat OFICIAL rege

Întrebat dacă Camilla va fi cunoscută întotdeauna ca Regina consort, un purtător de cuvânt al regelui nu a exclus o schimbare. El a adăugat, totuși, că cei doi – Camilla și Charles – se concentrează acum asupra evenimentelor din următoarea săptămână și jumătate.

„Regele și Regina consort sunt concentrați să treacă peste aceste 10 zile care urmează”, a spus purtătorul de cuvânt al Regelui.


„Cred că cei care au văzut-o ieri (vineri – n.r.) pe regina consoartă întâlnindu-se în mod emoționant cu oamenii din fața Palatului Buckingham știu cât de emoționată este în acest moment și aceasta este concentrarea ei, așa că aceasta va fi o întrebare pentru viitor”.

Citește și : Detaliile ‘ultimei călătorii’ pe care o va face Regina Elisabeta a II-a

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.