StiripesurseȘtirile zileiJustin Trudeau refuză 'să dezbată' locul monarhiei

Justin Trudeau refuză ‘să dezbată’ locul monarhiei

Publicat:

Premierul canadian, Justin Trudeau, a refuzat duminică să redeschidă dezbaterea constituţională privind locul monarhiei britanice, al cărei suveran este automat şeful statului Canada, scrie AFP, potrivit agerpres.

“Pentru mine, nu este o prioritate. Nici măcar nu este ceva ce intenţionez să dezbat'” a declarat şeful guvernului canadian într-un interviu acordat Radio-Canada la Londra, în ajunul funeraliilor reginei Elisabeta a II-a.

Citeşte şi: În Germania se profilează o amenințare severă de dezindustrializare – Black News

“A face o schimbare atât de profundă într-un sistem care este printre cele mai bune, cel mai stabil din lume, pentru mine, acum, nu este o idee bună”, a subliniat Justin Trudeau, evocând “un moment complex şi complicat”.

Fostă colonie britanică devenită independentă în 1867, Canada este o monarhie constituţională cu suveranul Regatului Unit ca şef de stat. Prin urmare, în prezent Charles al III-lea este oficial “regele Canadei”.


Odată cu decesul Elisabetei a II-a, dezbaterea asupra locului monarhiei a fost relansată. Potrivit unui sondaj Ipsos realizat pentru Global News, 58% dintre canadieni doresc un referendum legat de actualul statut al ţării.

Este o creştere de cinci puncte într-un an, potrivit acestui sondaj publicat vineri care mai relevă că doar 44% dintre canadieni spun că au o opinie favorabilă despre Charles al III-lea.

În parlamentul federal, separatiştii din Quebec au cerut recent ruperea legăturilor cu Coroana britanică, în timp ce opoziţia de stânga a NPD, fără a o face o prioritate, doreşte abolirea monarhiei.

Pentru Justin Trudeau, însă, monarhia constituţională oferă “o stabilitate remarcabilă” pentru vremurile noastre. “Este un sistem care funcţionează, într-o eră în care vedem că instituţiile noastre democratice şi democraţiile noastre din întreaga lume se prăbuşesc puţin”, a premierul canadian care a discutat sâmbătă cu regele Charles al III-lea.

Citește și : Cum intenţionează UE să reducă facturile la energie?

“Am trăit prin dezbateri constituţionale. Schimbarea sistemului nostru de guvernare, în orice moment, este dificilă”, a subliniat premierul canadian, făcând aluzie în special la cele două referendumuri privind independenţa Quebecului (1980 şi 1995).

El însuşi fiul unui prim-ministru canadian, Justin Trudeau a întâlnit-o de mai multe ori pe regina Elisabeta a II-a încă din copilărie. După decesul ei, el a mărturisit, cu lacrimi în ochi, că suverana “a fost una din persoanele sale preferate din lume” şi că sfaturile ei îi “vor lipsi enorm”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.