StiripesurseExternePrinţul George şi prinţesa Charlotte, prezenţi în cortegiul funerar al Reginei

Prinţul George şi prinţesa Charlotte, prezenţi în cortegiul funerar al Reginei

Publicat:

Prinţul George şi prinţesa Charlotte au fost prezenţi luni în cortegiul funerar de la Londra, mergând în spatele sicriului străbunicii lor regina Elisabeta a II-a, înainte ca acesta să fie transportat în interiorul Abaţiei Westminster unde au loc la această oră funeraliile regale, informează AFP, potrivit agerpres.

Citeşte şi: În Germania se profilează o amenințare severă de dezindustrializare – Black News

Citește și : Cum intenţionează UE să reducă facturile la energie?

Prinţul George, în vârstă de nouă ani şi care ocupă locul al doilea în ordinea de succesiune la tronul Regatului Unit, şi prinţesa Charlotte, în vârstă de şapte ani, au purtat ţinute de doliu şi au mers în cortegiul funerar alături de părinţii lor – prinţul William şi ducesa Kate – şi de alţi membri ai familiei regale britanice, în spatele regelui Charles al III-lea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.