StiripesurseDiasporaRusia nu mai este principalul furnizor de petrol al Chinei

Rusia nu mai este principalul furnizor de petrol al Chinei

Publicat:

Importurile Chinei de ţiţei rusesc au crescut în august cu 28% faţă de perioada similară din 2021, arată datele oficiale publicate marţi, dar pentru prima dată în ultimele patru luni Arabia Saudită este principalul furnizor, transmite Reuters, potrivit agerpres

Sancţiunile occidentale impuse Rusiei în urma invadării Ucrainei au determinat mulţi importatori de petrol să taie legăturile comerciale cu Moscova, astfel încât preţurile spot pentru ţiţeiul rusesc au scăzut semnificativ. În februarie, în urma întâlnirii dintre oficialii ruşi şi chinezi, cele două ţări au anunţat că prietenia lor “nu are limite”.

Citește și : Criza energetică a declanşat o goană mondială după cărbune

Datele Administraţiei Vămilor din China arată că importurile de petrol rusesc, inclusiv livrările prin conducta East Siberia Pacific Ocean (ESPO) şi cele pe mare din porturile ruseşti, au totalizat 8,342 milioane de tone luna trecută.

Cantitatea din august, echivalentul a 1,96 milioane de barili pe zi (bpd), este uşor sub nivelul record din mai, de aproape două milioane bpd. China este cel mai mare cumpărător de petrol rusesc.


Emma Li, China analist la Vortexa Analytics, susţine că actualele livrări din Rusia sunt probabil la acelaşi nivel cu cele din Arabia Saudită, aproape de 8,5 milioane de tone.

Chiar dacă China a majorat achiziţiile de petrol din Rusia, profitând de scăderea achiziţiilor din Europa, importurile din Arabia Saudită s-au redresat luna trecută, la 8,475 milioane de tone, sau 1,99 milioane bpd, cu 5% mai mult faţă de nivelul din august 2021.

Citește și : Doneţk şi Lugansk cer anexarea la Rusia

De asemenea, Arabia Saudită rămâne principalul furnizor al Chinei în primele opt luni din 2022, cu 58,31 milioane de tone de petrol, faţă de 55,79 milioane de tone din Rusia.

De asemenea, China nu a importat deloc ţiţei din Statele Unite, arată datele oficiale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.