StiripesurseDiasporaCastele emblematice de pe coastele britanice, în pericol de a dispărea...

Castele emblematice de pe coastele britanice, în pericol de a dispărea din cauza accelerării eroziunii costiere

Publicat:

Eroziunea coastelor ameninţă să prăbuşească mai multe castele emblematice pentru moştenirea britanică, inclusiv cel în care s-ar fi născut Regele Arthur, a alertat vineri organismul public English Heritage, care administrează aproximativ 400 de monumente istorice din Anglia, scrie AFP, potrivit news.ro

„Câteva dintre cele mai importante repere istorice de coastă ale Angliei sunt în pericol de a dispărea pentru totdeauna din cauza accelerării eroziunii costiere”, a spus organismul într-un comunicat.

Citește și : OMS este îngrijorată cu privire la declinul testărilor Covid

Printre aceste monumente, English Heritage menţionează şase castele „deosebit de ameninţate”, din cauza „situaţiei lor expuse şi fragilităţii stâncilor pe care sunt construite”.

Acestea includ castelul medieval de la Tintagel din Cornwall, unde se spune că s-ar fi născut Regele Arthur, Castelul Piel din Cumbria şi Golful Fort Bayard, vechi de 500 de ani, situat în punctul estuarului Dart, în sudul ţării.


În încercarea de a le salva, organizaţia face apel la donaţii, sperând să strângă câteva milioane de lire sterline.

„Pentru ca aceste clădiri de pe coastă să supravieţuiască pentru deceniile următoare, trebuie să le consolidăm zidurile şi să construim protecţii contra mării pentru a le proteja”, explică English Heritage.

Datorită naturii sale insulare, Regatul Unit este expus în mod deosebit eroziunii costiere. Un raport recent al Agenţiei de Mediu din Marea Britanie a estimat că una din şase persoane este expusă riscului de inundaţii din cauza ploii sau a creşterii nivelului mărilor şi că un milion de oameni ar fi direct afectaţi de creşterea apelor mărilor până la sfârşitul secolului.

Începând cu anii 1900, nivelul mării a crescut cu aproximativ 16,5 cm în Marea Britanie, iar rata anuală a creşterii s-a dublat într-un secol, potrivit unui raport al Ministerului Meteorologic al Marii Britanii publicat în iulie.

Citește și : Rusia nu mai are unde să depoziteze o recoltă istorică de grâu

 

„Eroziunea litoralului englez nu este o noutate, dar cantitatea de teren pierdută în ultimii ani este alarmantă, iar unele scenarii indică faptul că nivelul mării ar putea creşte cu până la un metru până la sfârşitul secolului”, avertizează Rob Woodside, un oficial al English Heritage citat în comunicatul de presă.

Anul trecut, o parte dintr-un zid al Castelului Hurst datând din secolul al XIX-lea din Hampshire (sud) se prăbuşise astfel, apa erodându-i fundaţiile, aminteşte organizaţia.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.