StiripesurseȘtirile zileiAutorităţile columbiene negociază pacea cu ELN

Autorităţile columbiene negociază pacea cu ELN

Publicat:

Gherila columbiană Armata de Eliberare Naţională (ELN) şi guvernul noului preşedinte columbian Gustavo Petro au anunţat marţi că vor relua în noiembrie negocierile de pace suspendate în 2019, notează AFP, potrivit agerpres.

“Restabilirea procesului de dialog (se va relua) după prima săptămână din noiembrie”, potrivit unui comunicat citit după o reuniune la Caracas între reprezentanţii părţilor implicate.

Citeşte şi: Un autobuz plin cu pasageri A CĂZUT într-o prăpastie din India! Cel puţin 25 de oameni au murit! – Black News

“Când le vom relua? Comunicatul spune: după prima săptămână din noiembrie” în “locuri prin rotaţie” din ţările garante, Venezuela, Cuba şi Norvegia, a precizat presei Antonio Garcia, comandantul ELN.

El a exclus, deocamdată, ofertele de implicare din partea Chile şi Spaniei: “apreciem voinţa care există (…), dar pentru moment vom menţine structura garanţilor care a fost convenită”.


De inspiraţie “guevaristă”, ELN este ultima gherilă încă activă în Columbia, după ce Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC) au semnat un acord de pace în 2016.

Comunicatul menţionează decizia de a “prelua toate acordurile şi progresele obţinute de la semnarea agendei la 30 martie 2016”.

“Vom relua fără a modifica ceea ce s-a convenit”, le-a spus Antonio Garcia jurnaliştilor, adăugând că locul reluării negocierilor nu a fost încă decis.

Potrivit comandantului gherilei, este necesar “să abordăm cauzele care au provocat conflictul armat, şi anume inegalitatea, lipsa de democraţie şi inechitatea”.

Venezuela şi-a exprimat “cel mai ferm angajament faţă de procesul de pace totală din Columbia”, într-o declaraţie publicată de ministrul de externe Carlos Faria.

Preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, care a reluat relaţiile diplomatice cu Columbia după instalarea la putere a preşedintelui Gustavo Petro, l-a primit marţi seară pe ministrul de externe columbian, Alvaro Leyva, la palatul prezidenţial din Caracas, la doar câteva ore după anunţul reluării dialogului.

Citeşte şi:  Agent termic mai ieftin și pentru consumatorii din Bălți

“Venezuela şi Columbia continuă să facă progrese în cooperarea pentru bunăstarea popoarelor noastre”, a scris Maduro pe contul său de Twitter, fără a oferi mai multe detalii.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a salutat cu căldură decizia anunţată marţi, potrivit unui comunicat al purtătorului său de cuvânt, Stéphane Dujarric. “El îndeamnă cele două părţi să profite pe deplin de această ocazie pentru a pune capăt unui conflict mortal care durează de zeci de ani”, a adăugat el, subliniind că Naţiunile Unite “sunt pregătite să ofere asistenţa necesară”.

Citeşte şi: Putin a promulgat legea privind anexarea a patru regiuni ucrainene – Black News

Reprezentanţii ELN se aflau de patru ani în Cuba, unde a avut loc runda anterioară de negocieri, suspendată în 2019 de fostul preşedinte columbian, conservatorul Ivan Duque, după un atentat împotriva unei şcoli de poliţie care a făcut 22 de morţi, în afară de atacator.

După ce au fost sub incidenţa unor mandate internaţionale de arestare, ei au putut părăsi insula comunistă duminică, în cadrul noilor negocieri de pace promise de noul preşedinte columbian, Gustavo Petro.

Învestit în august, Gustavo Petro, primul preşedinte de stânga şi el însuşi fost luptător de gherilă, lucrează la un plan de “pace totală” pentru a pune capăt tuturor violenţelor din ţara sa, după mai bine de 50 de ani de lupte neîncetate. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O vestă de salvare de la un supraviețuitor al Titanicului va fi scoasă la licitație

O vestă de salvare purtată de un supraviețuitor al Titanicului va fi scoasă la vânzare în acest weekend, într-o licitație rară descrisă ca o...

Ce este Claude Mythos și ce riscuri prezintă? Miniștrii de finanțe, speriați

Un nou model de inteligență artificială dezvoltat de Anthropic a stârnit îngrijorare la nivel global. Claude Mythos poate depăși performanțele umane în sarcini de...

VPN-urile vor deveni inutile. Locația ta va putea fi întotdeauna identificată

Confidențialitatea pe internet este o chestiune complexă. Ea poate oferi protecție, dar poate și pune în pericol. Anonimatul poate fi o armă folosită pentru...

Mici schimbări cu un impact mare: Un cardiolog recomandă trei fructe pentru seară

Kiwi, afine și măr cu coajă sunt cele trei fructe recomandate seara de cardiologul Aurelio Rojas pentru un somn odihnitor. Alegerea contează: fructele potrivite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.