StiripesurseȘtirile zileiSUA restricţionează şi mai mult achiziţionarea şi fabricarea semiconductorilor de către...

SUA restricţionează şi mai mult achiziţionarea şi fabricarea semiconductorilor de către China

Publicat:

Washingtonul a anunţat vineri actualizarea reglementărilor sale de control al exporturilor, măsură destinată să complice şi mai mult fabricarea şi cumpărarea semiconductorilor de către China, relatează AFP, potrivit agerpres.  

“Aceste actualizări vor limita capacitatea Republicii Populare Chineze în acelaşi timp de a cumpăra şi de a fabrica unele cipuri de ultimă generaţie, utilizate în aplicaţiile în domeniul militar”, a indicat Biroul industriei şi securităţii (BIS) din Ministerul Comerţului.

Citește și :  Emmanuel Macron va participa la Forumul de Cooperare Asia-Pacific

“Acţiunile noastre vor proteja securitatea noastre vor proteja securitatea naţională şi interesele politicii externe a SUA, trimiţând totodată un mesaj clar, potrivit căruia leadership-ul tehnologic american este o problemă a valorilor, precum şi a inovaţiei”, a declarat secretarul adjunct al Comerţului pentru exporturi, Thea Rozman Kendler, citată într-un comunicat.

Această măsură intervine la câteva zile după plasarea pe lista neagră de către Pentagon a 13 întreprinderi chineze pentru presupusele lor legături cu armata. Lider mondial în domeniul construcţiei dronelor, DJI este cea mai cunoscută dintre întreprinderile chineze vizate.


O purtătoare de cuvânt a diplomaţiei chineze, Mao Ning, a criticat sâmbătă restricţiile vizând, potrivit ei, “menţinerea hegemoniei tehnologice” americane.

Fabricarea şi exportul de semiconductori fac obiectul unei bătălii aprige între cele două puteri economice pentru dominaţia tehnologică.

Washingtonul acuză cu regularitate Beijingul de spionaj industrial şi de ameninţări la adresa securităţii sale naţionale.

Acest conflict a căpătat o nouă amploare de la penuria de semiconductori legată de criza provocată de pandemia de COVID-19.

Preşedintele american Joe Biden a reuşit astfel să obţină adoptarea în Congres la sfârşitul lunii iulie a unei legi care debloca 52 miliarde de dolari ca subvenţii pentru relansarea producţiei de semiconductori în SUA şi zeci de miliarde de dolari suplimentar pentru cercetare şi dezvoltare.

Controalele asupra exportului actualizate vineri “limitează capacitatea Chinei de a obţine cipuri informatice avansate, de a dezvolta şi a întreţine supercalculatoare şi a fabrica semiconductori avansaţi”, potrivit BIS.

Citește și : Preşedintele Biden a transmis un mesaj de unitate în Florida – VIDEO

 

Aceste componente “sunt utilizate de Republica Populară Chineză pentru a produce sisteme militare avansate, în special arme de distrugere în masă, pentru a ameliora rapiditatea şi precizia luării sale de decizie, pentru planificarea şi logistica sa militară, precum şi pentru sisteme militare autonome şi comiterea încălcărilor drepturilor omului”, se precizează în document.

Reprezentanta pentru Comerţ a SUA, Katherine Tai, declarase în iunie în faţa unei comisii din Senat că administraţia Biden se concentrează asupra protecţiei intereselor comerciale americane împotriva proiectelor Chinei de a domina industrii importante, precum cea a semiconductorilor, potrivit AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rata șomajului a ajuns la 10,4%. Sătenii și tinerii – cei mai afectați

Aproape 94 de mii de persoane din Republica Moldova erau șomere în primul trimestru al anului 2026, potrivit datelor publicate de Biroul Național de...

140 de instituții au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare

Un număr de 140 de școli din Republica Moldova au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare, echivalentul a câte cinci săli...

Plățile pentru concediile neutilizate se vor ridica la 192,4 milioane de lei

Bugetul de stat al Republicii Moldova prevede fonduri aferente zilelor de concediu neutilizate ale angajaților din sectorul public. În special, în acest an, suma...

12 de salvatori și pompieri au depus jurământul solemn

Doisprezece tineri salvatori și pompieri debutanți au depus Jurământul de Credință Patriei, în cadrul unei ceremonii solemne desfășurate la Academia „Ștefan cel Mare” a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.