StiripesurseDiasporaGermania a început să primească gaze direct din Franţa

Germania a început să primească gaze direct din Franţa

Publicat:

Germania a primit joi primele livrări directe de gaz din Franţa, printr-o conductă, conform unui acord menit să ajute ambele ţări să facă faţă actualelor probleme de aprovizionare cu energie, a anunţat compania care gestionează reţeaua de transport de gaze din Franţa, GRTgaz, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Franţa, care este mai puţin expusă la importurile ruseşti decât vecina sa, majoritatea necesarului său de gaze fiind asigurat de Norvegia şi prin livrări de gaze naturale lichefiate (GNL), va livra iniţial 31 GWh pe zi, folosind o conductă din regiunea Moselle, în timp ce capacitatea maximă este de 100 GWh/zi, a precizat GRTgaz.

Citește și: Primul turist spaţial din istorie intenţionează să se întoarcă în spaţiu cu SpaceX – Black News

Deşi noile fluxuri, chiar la capacitate maximă, reprezintă mai puţin de 2% din necesarul zilnic al Germaniei, livrările directe din Franţa erau aşteptate cu nerăbdare, în condiţiile în care autorităţile de la Berlin se grăbesc să găsească surse alternative, pentru a evita prăbuşirea industriei.

Conform acordului încheiat de cele mai mari două economii ale zonei euro, Germania s-a angajat să furnizeze Franţei electricitate suplimentară dacă va fi necesar.


Citeşte şi: Ungaria şi Gazprom ‘au căzut la pace’ pentru amânarea plăţilor – Black News

Şeful GRTgaz,Thierry Trouve, le-a spus jurnaliştilor că nu poate estima când va fi atinsă capacitatea maximă de livrare de 100 GWh/zi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.