StiripesurseDiasporaŞefa diplomaţiei germane atrage atenţia că Rusia i-ar putea folosi pe...

Şefa diplomaţiei germane atrage atenţia că Rusia i-ar putea folosi pe refugiaţi ca armă

Publicat:

Şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock a atras atenţia sâmbătă asupra războiului hibrid dus de Rusia, care ar putea încerca să divizeze Europa favorizând un aflux de refugiaţi pe teritoriul acesteia, relatează AFP, potrivit agerpres

“Nu este vorba de un război dus doar cu armele. El se poartă de asemenea şi (pe frontul) energiei, iar pentru asta am găsit un răspuns”, a declarat Annalena Baerbock la congresul partidului său ecologist care are loc la Bonn, în vestul Germaniei.

Citește și : Ministrul Finanţelor din Marea Britanie a fost DEMIS

Însă ea se aşteaptă ca acest război să se poate tot mai mult şi “prin teamă şi diviziune, iar asta trebuie să evităm”.

Şefa diplomaţiei germane se teme în special de un aflux de refugiaţi proveniţi din alte ţări decât Ucraina, “deoarece aceste război este hibrid şi la el participă şi alte ţări”, acuzând Serbia că a contribuit la o înmulţire masivă a migranţilor în Europa.


Statele membre ale UE reproşează Serbiei că este o poartă de intrare spre blocul comunitar pentru migranţi din Turcia, India, Tunisia, Cuba şi Burundi, care nu au nevoie de viză pentru a intra în această ţară balcanică.

Refuzând o situaţie “în care oamenii sunt folosiţi ca armă”, Germania este în contact în special cu Cehia şi Slovacia pentru a găsi soluţii împotriva acestei reactivări de facto a “rutei Balcanilor”.

Serbia, candidată la UE din 2012, dar apropiată de asemenea de Rusia, se află pe această rută, care porneşte din Grecia şi ajunge până în Ungaria sau Croaţia, trecând prin Macedonia de Nord sau Albania.

Sute de mii de sirieni fugiţi din cauza războiului, de afgani sau de irakieni au folosit acest traseu în timpul crizei migraţiei din 2015.

Din 2016 şi odată cu închiderea frontierelor, numărul trecerilor ilegale a scăzut considerabil, însă în acest an el a reînceput să crească puternic, în parte din cauza unui “regim de absenţă a vizelor” practicat de Serbia, a precizat UE într-un raport pe 2022 privind migraţia.

Germania a primit aproape un milion de refugiaţi în 2015, un aflux masiv care a contribuit la ascensiunea partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).

Citește și : Republica Moldova are nevoie de un plan pentru plata gazelor ruseşti

De la începutul invaziei ruse din Ucraina la 24 februarie, Germania a înregistrat deja intrarea pe teritoriul său a peste un milion de refugiaţi, în marea majoritate femei şi copii de naţionalitate ucraineană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

Crime de război în Ucraina: Europa se confruntă cu retragerea lui Donald Trump

Organizațiile non-guvernamentale care strâng dovezi ale atrocităților comise de Rusia în timpul invaziei Ucrainei se confruntă cu o lipsă de finanțare din partea administrației...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.