StiripesurseDiasporaMii de moldoveni au protestat la Chişinău împotriva Maiei Sandu

Mii de moldoveni au protestat la Chişinău împotriva Maiei Sandu

Publicat:

Mii de oameni simpatizanţi ai partidului ”ŞOR” au ieşit duminică în stradă în Republica Moldova pentru a protesta împotriva guvernului preşedintelui proeuropean Maia Sandu, autorităţile denunţând tentative de destabilizare, relatează presa de la Chişinău, potrivit agerpres.

”De la începutul protestului s-au atestat o serie de provocări la adresa structurilor de forţă şi acţiuni cu scop de destabilizare, fiind iarăşi forţat cordonul Poliţiei, iar protestatarii aplicând forţa fizică asupra oamenilor legii”, a informat poliţia într-un comunicat de presă, adăugând că au fost ”depistate în mulţime persoane care instigau la dezordine şi periclitarea securităţii publice, persoane sub influenţa alcoolului, cu comportament dubios, cu antecedente penale şi cu obiecte periculoase la ele”.

Citeşte şi: Putin ŞTIE! Cablurile submarine sunt călcâiul lui Ahile al Occidentului – Black News

Potrivit comunicatului poliţiei, la protest au participat în jur de 1.700 de oameni, ”65 de persoane cu comportament dubios au fost conduse la sediile Poliţiei pentru identificare şi documentare, printre care şi 4 minori”.

Citeşte şi: SUA: Ce trebuie ştiut despre ‘midterms’ – Black News


A fost a opta duminică de proteste antiguvernamentale organizate în centrul Chişinăului de Partidul “ŞOR”, al cărui lider este deputatul fugar Ilan Şor, condamnat în primă instanţă la 7,5 ani de închisoare, unul dintre beneficiarii furtului miliardului, sancţionat recent de Guvernul SUA pentru corupţie şi colaborare cu Moscova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.