StiripesurseDiasporaRyanair se aşteaptă să devină singura mare companie aeriană low-cost din...

Ryanair se aşteaptă să devină singura mare companie aeriană low-cost din Europa

Publicat:

Compania aeriană irlandeză Ryanair a prognozat luni că va deveni singurul mare transportator low-cost din Europa iar directorul său general Michael O’Leary a susţinut că extinderea decalajului în materie de costuri va face din rivalii easyJet şi Wizz ţinte pentru o eventuală preluare, transmite Reuters, potrivit agerpres

“În mod inevitabil, Europa se îndreaptă spre un rezultat similar cu cel din America de Nord, unde sunt trei transportatori foarte mari, cu costuri ridicate, şi un transportator low-cost important”, a declarat Michael O’Leary.

Citește și : Ursula von der Leyen va face o vizită în Republica Moldova

Directorul general de la Wizz, Jozsef Varadi, care a declarat în repetate rânduri că baza sa de costuri este comparabilă cu cea a rivalilor de la Ryanair, iar săptămâna trecută a spus că nu crede că Wizz este o ţintă pentru o preluare.

EasyJet, un jucător hibrid care se concentrează pe depăşirea companiilor aeriene tradiţionale pe principalele aeroporturi europene şi care nu se consideră un competitor direct al Ryanair, nu a dorit să comenteze aceste declaraţii.


Michael O’Leary a apreciat că atât easyJet cât şi Wizz “vor fi candidaţi pentru fuziuni&achiziţii peste câţiva ani pentru că sunt blocaţi într-o zonă în care au tarife medii, costuri medii şi nu pot să concureze cu noi la capitolul costuri sau preţuri”.

Cu prilejul unei întâlniri cu analiştii, după ce Ryanair a publicat rezultatele pentru primul semestru al anului financiar în curs, O’Leary i-a lăudat pe rivalii de la easyJet pentru că au reuşit să îşi construiască o poziţie “comparabilă cu o fortăreaţă” pe o serie de aeroporturi scumpe precum Gatwick din Londra, Charles de Gaulle din Paris, Geneva şi Zurich. Cu toate acestea, Michael O’Leary a subliniat că easyJet a fost forţată de Ryanair să se retragă de pe pieţe precum Italia şi Portugalia.

În ceea ce priveşte Wizz, Michael O’Leary a spus că această companie a făcut progrese cu extinderea sa în Orientul Mijlociu dar cu toate acestea se retrage în faţa expansiunii Ryanair în unele regiuni din Europa Centrală şi de Est, principala regiune de operaţiuni a Wizz.

Michael O’Leary a mai spus că se aşteaptă ca operatori aerieni precum TAP din Portugalia sau ITA din Italia să fie preluaţi în cele din urmă de rivali mai mari.

Citește și : SUA: Scrutinul de la mijlocul mandatului, un test pentru viitorul politic al lui Trump

Ryanair Holdings plc este cel mai mare grup de companii aeriene din Europa şi compania-mamă a Ryanair, Ryanair UK, Buzz, Lauda şi Malta Air. Companiile din portofoliul Ryanair Holdings conectează peste 40 de ţări şi oferă cele mai mici tarife din Europa pentru transportul aerian de pasageri. Ryanair operează mai mult de 2.500 de zboruri zilnice de pe 230 de aeroporturi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.