StiripesurseȘtirile zileiDemocrații lui Joe Biden câștiga în Nevada și vor controla Senatul...

Democrații lui Joe Biden câștiga în Nevada și vor controla Senatul SUA

Publicat:

– Democrații vor păstra controlul Senatului SUA după ce senatoarea Catherine Cortez Masto a fost realeasă în Nevada, a estimat sâmbătă Edison Research, acordând o victorie importantă președintelui Joe Biden , informează mediafax.

Cortez Masto l-a învins la limită pe contracandidatul republican Adam Laxalt, un fost procuror general al statului care a fost susținut de Donald Trump.

Citește și : Cel puţin 330 de persoane au fost ucise în protestele din Iran din ultimele peste două luni

Odată cu victoria lui Masto, după ce senatorul democrat Mark Kelly a fost reales în Arizona, vineri seara târziu, democrații vor controla cel puțin 50 de locuri în Senat. Ca urmare, vicepreședintele Kamala Harris va avea votul decisiv în camera cu 100 de membri.

„America a arătat că noi credem în democrația noastră, că rădăcinile democrației sunt adânci și puternice”, a declarat într-o conferință de presă liderul majorității din Senat, democratul Chuck Schumer, potrivit Reuters.


În prezent, Senatul este împărțit în proporție de 50-50 între democrați și republicani. Senatul nou ales va depune jurământul pe 3 ianuarie.

Citește și : Rusia interzice intrarea pe teritoriul său a celor doi fraţi şi surorii lui Biden ca reacţie la sancţiuni

Totuși, republicanii sunt aproape de a câștiga controlul Camerei Reprezentanților din SUA. Oficialii continuă să numere buletinele de vot de la alegerile de la mijlocul mandatului desfășurate marți în Statele Unite ale Americii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Vindeau droguri în propria locuință. Un cuplu – reținut

Polițiștii Inspectoratului Centru au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 49 de ani și a concubinei sale de 45 de ani, suspectați de...

Moldova raportează cel mai mare progres anual în procesul de integrare

Republica Moldova a înregistrat cel mai mare progres anual dintre statele candidate și este pregătită să deschidă toate cele șase clustere de capitole de...

Troleibuzele de pe ruta 29 sunt redirecționate

Atenție, troleibuzele de Ruta nr. 29 sunt redirecționate de pe str. Mitr. Gavriil Bănulescu-Bodoni - bd. Ștefan cel Mare și Sfânt - str. Mihai...

Prețul mașinilor ar putea crește la anul

Autoritățile intenționează să introducă TVA la importul automobilelor, măsură care ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Citește și: Instructorii auto vor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.