StiripesurseDiasporaPutin: Încercările unor state de a rescrie istoria au ca obiectiv...

Putin: Încercările unor state de a rescrie istoria au ca obiectiv ‘slăbirea’ Rusiei şi a suveranităţii sale

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, marţi, că încercările unor state de a rescrie istoria au ca obiectiv ”slăbirea Rusiei şi a suveranităţii sale”, relatează agenţia de presă rusă TASS, scrie news.ro .

”Încercările unor ţări de a rescrie şi de a remodela istoria lumii devin din ce în ce mai agresive şi, în mare, au un obiectiv evident în ceea ce priveşte societatea noastră, care presupune cel puţin divizarea noastră, înlăturarea reperelor noastre, şi, în ultimă instanţă, slăbirea Rusiei şi a suveranităţii sale”, a spus preşedintele rus Vladimir Putin în cadrul unei şedinţe a unui comitet pentru organizarea festivităţilor de Ziua Victoriei.

Citește și: Ţările G20, ‘profund preocupate’ de criza alimentară globală

”Denaturarea istoriei, impunerea de mituri, erodarea valorilor: în multe privinţe, acestea – mituri – reprezintă începutul dezechilibrării ţărilor şi popoarelor”, a subliniat Putin.

El a mai spus că ”acest scenariu a fost deja testat în unele ţări, inclusiv în Ucraina”.


”Au existat încercări de a proceda la fel cu ţara noastră, cu Rusia, dar am opus rezistenţă la timp şi suficient de ferm pentru a ne apăra interesele”, a spus preşedintele.

Citește și: Comisia Europeană salută acordul privind bugetul anual al UE pentru 2023

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.