StiripesurseȘtirile zileiDoi condamnaţi la moarte, executaţi miercuri în SUA

Doi condamnaţi la moarte, executaţi miercuri în SUA

Publicat:

Doi bărbaţi, condamnaţi la moarte pentru crimă, au fost executaţi miercuri în statele americane Arizona (sud-vest) şi Texas (centru-sud), transmite joi AFP, potrivit agerpres.

Murray Hooper, un afroamerican în vârstă de 76 de ani, a primit injecţia letală în penitenciarul din Florence, la aproape 40 de ani după ce a fost condamnat la moarte pentru o dublă crimă, a anunţat ministrul justiţiei acestui stat Mark Brnovich într-un comunicat.

Citește și: Biden şi Sunak denunţă bombardamentele ‘barbare’ ale Rusiei împotriva civililor în Ucraina

Pentru “cele mai odioase crime (…) nu trebuie să uităm niciodată victimele sau să renunţăm la a face dreptate”, a declarat Brnovich.

În Statele Unite, nu este neobişnuit să treacă decenii între condamnarea la pedeapsa cu moartea şi aplicarea ei, fiind posibile multe căi de atac după sentinţă.


La sfârşitul anului 2020, aproape un sfert dintre deţinuţii condamnaţi la moarte în Statele Unite aveau peste 60 de ani, potrivit Centrului de informare privind pedeapsa cu moartea (DPIC).

Potrivit procurorilor, în ajunul Anului Nou din 1980, Murray Hooper şi doi complici au intrat într-o casă pentru a o jefui, i-au legat pe cei trei ocupanţi înainte de a-i împuşca în cap. Un bărbat şi soacra sa au murit, în timp ce soţia acestuia a supravieţuit şi apoi i-a identificat pe cei trei atacatori.

Toţi trei au fost condamnaţi la moarte în 1983, dar ceilalţi doi au murit în detenţie înainte de a fi executaţi. Murray Hooper şi-a menţinut întotdeauna nevinovăţia fără a convinge instanţele.

Totodată, statul vecin Texas l-a executat miercuri seară pe Stephen Barbee, în vârstă de 55 de ani, tot prin injecţie letală.

Barbee a fost condamnat la moarte în 2006 pentru uciderea fostei sale partenere, care era atunci însărcinată, şi a fiului acesteia de şapte ani.

El şi-a recunoscut iniţial faptele, dar şi-a retractat rapid declaraţiile spunând că a fost forţat de poliţie să facă mărturisiri false.

De la condamnarea sa, el s-a angajat într-o luptă judiciară intensă şi a obţinut de două ori suspendarea.

Citeşte şi: Un politician american născut în România, ales preşedinte al Camerei Reprezentanţilor din statul Arizona – Black News

Avocaţii săi au depus marţi un recurs final la Curtea Supremă a Statelor Unite. Aceştia au dat vina pe autorităţile penitenciare locale pentru că nu au pus în aplicare o politică clară cu privire la drepturile religioase ale condamnaţilor în camera morţii.

Autorităţile statale au răspuns că au acceptat toate cererile lui Stephen Barbee, inclusiv să fie ţinut de mână de capelan în timpul injectării.

Stephen Barbee a devenit al 15-lea condamnat executat anul acesta în Statele Unite.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dosarul „Car Vertical”: Alți trei învinuiți, trimiși în judecată

Procurorii PCCOCS i-au trimis pe banca acuzaților pe alți trei învinuiți în dosarul „Car Vertical,” după ce au dat publicității pe aplicația Telegram fotografii...

Moldova – obligată la CEDO să plătească prejudicii de peste jumătate de milion de euro

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Republica Moldova să achite 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar privind executarea unei...

Se ieftinesc carburanții. ANRE dictează noi prețuri plafon

Agenția națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit pentru ziua de mâine, vineri, 5 iunie, noi prețuri maxime de referință pentru principalele produse...

Medicamente camuflate în recipiente de cosmetice, depistate la vama Aeroport

Funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, în conlucrare cu polițiștii de frontieră, au contracarat o tentativă de transportare ilicită a preparatelor farmaceutice peste frontiera...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.