StiripesurseDiasporaNorvegia va primi 20 dintre migranţii salvaţi de nava umanitară Ocean...

Norvegia va primi 20 dintre migranţii salvaţi de nava umanitară Ocean Viking după debarcarea acestora în Franţa

Publicat:

Ministerul Afacerilor Externe norvegian a anunţat sâmbătă că Norvegia va primi 20 dintre migranţii salvaţi de nava umanitară Ocean Viking după debarcarea acestora în Franţa, în urma refuzului Italiei de a permite accesul navei în porturile sale, informează AFP, potrivit agerpres

Ocean Viking, o navă umanitară închiriată de ONG-ul francez SOS Méditerranée, a salvat de pe mare 234 de migranţi în largul coastelor libiene, apoi a aşteptat timp de mai multe săptămâni să găsească un port care să accepte debarcarea migranţilor.

Citește și: ‘Acest război este şi problema voastră’, spune Macron la summitul APEC

După ce a cerut mult timp Italiei permisiunea de a acosta în unul dintre porturile sale, Ocean Viking a debarcat la Toulon (sudul Franţei) la începutul lui noiembrie, în urma unei decizii pe care guvernul francez a calificat-o drept “excepţională”.

Circa 40 de minori au fost preluaţi de serviciile sociale franceze şi 189 de adulţi au fost conduşi spre un centru de reţinere pentru a evalua validitatea cererii lor de azil, a anunţat vineri un responsabil al Ministerului de Interne francez. Dintre adulţi, 123 nu au furnizat suficiente dovezi în susţinerea cererilor lor de azil şi li s-a refuzat intrarea în Franţa, potrivit aceleiaşi surse.


Alţi 66 de adulţi vor fi transferaţi în 11 ţări din UE, printre care Germania, Finlanda şi Portugalia. Norvegia, chiar dacă nu face parte din UE, a anunţat sâmbătă că va primi 20 de migranţi.

“Guvernul a luat această decizie extraordinară ca răspuns la o cerere primită din partea Franţei pentru a o ajuta într-o situaţie dificilă”, a declarat o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei norvegiene. Ea a precizat că persoanele pe care ţara sa le va primi “aveau o mare probabilitate de a îndeplini criteriile pentru a obţine statutul de refugiat”.

Citește și: Ce anume prevăd articolele 4 și 5 din tratatul NATO

Conflictul dintre Franţa şi Italia a reanimat dezbaterea europeană asupra imigraţiei şi a accentuat tensiunile dintre Paris şi noul guvern de extremă dreapta al Giorgiei Meloni.

Autorităţile italiene susţin că au primit circa 90.000 de migranţi de la începutul acestui an. Ele au subliniat că refuzul lor de a lăsa să acosteze Ocean Viking constituie un semnal trimis UE pentru a o face să înţeleagă că ele au nevoie de un nou sistem de repartizare a migranţilor între ţările din Uniune.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.