StiripesurseDiasporaCroaţia, Austria şi Germania au convenit o iniţiativă pentru transportul gazului...

Croaţia, Austria şi Germania au convenit o iniţiativă pentru transportul gazului natural printr-un nou gazoduct

Publicat:

Croaţia, Austria şi Germania au convenit joi o iniţiativă de cooperare energetică comună ce are ca obiectiv transportul gazului natural de la terminalul de gaze naturale lichefiate (GNL) de pe insula croată Krk spre Austria şi Germania, printr-un gazoduct co-finanţat din fonduri europene, relatează agenţiile HINA şi EFE, potrivit agerpres

Premierul croat Andrej Plenkovic, cancelarul austriac Karl Nehammer şi premierul landului german Bavaria, Markus Soeder, au semnat o declaraţie comună în urma unei întâlniri pe insula Krk, unde au participat şi la o conferinţă de presă comună.

Citește și : CIA vrea să recruteze ruși care sunt la fel de ‘dezgustați’ ca americanii de războiul din Ucraina

Declaraţia menţionează decizia lor de a forma un corp comun de experţi pentru acest proiect şi de a solicita fonduri europene în vederea finanţării lui.

Planul este de a extinde capacităţile actuale ale terminalului de GNL de la Omisalj, aflat pe insula Krk, şi construcţia de acolo a unui gazoduct către Austria şi Germania, conductă ce va trece de asemenea prin Slovenia.


Premierul croat a precizat că ţara sa a decis să sporească până în anul 2024 capacitatea terminalului de GNL de la Omisalj, de la 2,9 miliarde de metri cubi în prezent, la 6,1 miliarde de metri cubi.

De asemenea, a adăugat premierul Plenkovic, sunt luate în considerare două opţiuni pentru o extindere suplimentară ulterioară, acestea fiind realizarea unui terminal terestru cu o capacitate anuală de 15 miliarde de metri cubi, care ar costa între 1,75 şi 2 miliarde de euro, sau a unui terminal plutitor, cu o capacitate anuală de 9,6 miliarde de metri cubi şi un cost estimativ de 1,2 miliarde de euro.

Citește și : Ţările UE nu au ajuns la un acord cu privire la plafonarea preţului gazelor naturale

Construcţia gazoductului care va transporta gazul către Austria şi Bavaria ar urma să coste circa 600 de milioane de euro.

Cancelarul austriac a subliniat că acest gazoduct şi terminalul de GNL ar putea fi folosite în viitor şi pentru transportul hidrogenului, în măsura în care cele trei ţări participante ar reuşi să lase în urmă energiile fosile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.