StiripesurseȘtirile zileiO plângere împotriva prinţului moştenitor al Arabiei Saudite în cazul Khashoggi,...

O plângere împotriva prinţului moştenitor al Arabiei Saudite în cazul Khashoggi, clasată de un judecător american

Publicat:

Un judecător american a clasat fără urmări marţi un proces intentat în Statele Unite împotriva prinţului moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman (MBS), acuzat că a ordonat uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi, notează AFP, potrivit agerpres

Fără a decide asupra fondului cazului, magistratul John Bates a subliniat că a avut în vedere poziţia recent adoptată de guvernul american, potrivit căreia MBS se bucură de imunitate judiciară în calitate de şef al guvernului în exerciţiu.

Citește și : China critică ‘supoziţiile nefondate’ dintr-un raport american privind arsenalul nuclear al Beijingului

Jamal Khashoggi, un fost apropiat al puterii saudite devenit critic al acesteia, a fost ucis şi dezmembrat în 2018 în consulatul regatului la Istanbul, în Turcia. Crima a stârnit proteste internaţionale şi a făcut din prinţul Mohammed bin Salman un paria în Occident.

Autorităţile saudite au negat întotdeauna responsabilitatea sa, dar serviciile secrete americane consideră că el a ordonat asasinatul.


Logodnica turcă a jurnalistului, Hatice Cengiz, şi asociaţia Democracy for the Arab World Now (DAWN), pe care o fondase în Statele Unite, au depus o plângere civilă în 2020 în faţa tribunalelor americane împotriva prinţului moştenitor şi altor responsabili saudiţi.

Acest recurs a fost clasat de judecătorul Bates care, în acelaşi timp, şi-a exprimat “disconfortul în faţa circumstanţelor numirii prinţului Mohammed bin Salman şi afirmaţiilor credibile ale implicării sale în moartea lui Khashoggi”.

La sfârşitul lui septembrie, MBS, care de facto conduce regatul de ani de zile, a fost numit prim-ministru prin decret regal. Numeroşi comentatori au subliniat că el încearcă astfel să evite riscurile judiciare care ar rezulta din plângerile depuse la tribunale din străinătate.

Luând act de această numire, guvernul preşedintelui democrat Joe Biden a estimat la mijlocul lui noiembrie că el se bucură de imunitate judiciară.

Această declaraţie a stârnit critici puternice. Jurnalul Washington Post, la care Khashoggi colaborase, l-a acuzat pe preşedintele SUA că “a întors spatele principiilor fundamentale ale libertăţii presei şi egalităţii”.

Citește și : Xi Jinping se duce miercuri în Arabia Saudită (media de stat)

Casa Albă a replicat că această recomandare juridică “nu are nimic de-a face cu relaţia bilaterală” dintre cele două ţări.

Preşedintele Biden a vizitat Arabia Saudită în iulie. Cu această ocazie, cei doi s-au salutat printr-o strângere de mână, dar preşedintele Statelor Unite a declarat ulterior că a discutat problema Khashoggi cu gazda sa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.