StiripesurseȘtirile zileiCel puţin zece civili au murit în bombardamentele din Siria

Cel puţin zece civili au murit în bombardamentele din Siria

Publicat:

Cel puţin zece civili au fost ucişi, în noaptea de joi spre vineri, în raiduri aeriene împotriva enclavei Ghouta de Est, fieful rebelilor vizat de aproape o lună de o ofensivă distrugătoare a regimului sirian, a indicat vineri Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), transmite AFP, potrivit agerpres.

Potrivit OSDO, raidurile, care au avut ca ţintă localitatea Saqba, au fost întreprinse de aviaţia Moscovei, aliată a regimului lui Bashar al-Assad.

Citeşte şi: Exerciţiile militare americane din Coreea de Sud vor fi limitate 

‘Forţele regimului încearcă să avanseze spre localitatea Saqba’, a precizat directorul Observatorului, Rami Abdel Rahman.

Forţele regimului sirian, sprijinite de Rusia, au lansat la 18 februarie o ofensivă de o rară intensitate împotriva ultimului fief rebel de la porţile Damascului. Trupele guvernamentale au reuşit să recucerească peste 70% din enclavă, iar teritoriile aflate încă în mâinile rebelilor au fost divizate în trei sectoare izolate, a explicat OSDO, care dispune de o vastă reţea de informatori pe teren.


‘Lovituri aeriene ruse şi ale regimului sirian au vizat mai multe localităţi în sudul enclavei rebele, controlat de (gruparea rebelă) Faylaq al-Rahman’, a mai indicat Abdel Rahman.

Joi, circa 20.000 de civili din Hammouriye şi din împrejurimi, epuizaţi de săptămânile de bombardamente şi de anii de asediu, s-au refugiat din acest sector sudic, în faţa înaintării forţelor guvernamentale.

Citeşte şi: În pragul alegerilor din Rusia, Putin are toate motivele să fie îngrijorat

La Hammouriye, recucerită mai devreme în totalitate de trupele regimului, au reizbucnit joi seară lupte după o contraofensivă a grupării jihadiste Hayat Tahrir al-Sham, prezentă în enclavă, şi a facţiunii rebele Faylaq al-Rahman.

‘Hayat Tahrir al-Sham şi Faylaq al-Rahman au recucerit aproape întreaga localitate, dar luptele continuă la periferie’, 14 militari ai regimului fiind ucişi, a precizat vineri dimineaţă Abdel Rahman. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.