StiripesurseȘtirile zileiUn presupus agent rus, inculpat în Statele Unite de fraudă şi...

Un presupus agent rus, inculpat în Statele Unite de fraudă şi spălare de bani

Publicat:

Un presupus agent rus, acuzat de implicare în tentative de interferenţă în alegerile americane din 2020, a fost inculpat miercuri în Statele Unite de fraudă şi spălare de bani în legătură cu achiziţionarea unor apartamente de lux în California, scrie AFP, potrivit agerpres.

“Acest complice al Kremlinului a fost sancţionat pentru că a încercat să otrăvească democraţia, a arătat că era dispus şi capabil să exploateze sistemul bancar în scopurile sale ilicite”, a declarat procurorul federal din Brooklyn, Breon Peace.

Citește și :  Zelenski, desemnat ‘Persoana Anului 2022’ de revista americană Time

Potrivit justiţiei americane, Andrii Derkach şi-a ascuns identitatea atunci când a cumpărat în 2013, pentru 3,9 milioane de dolari, două apartamente în Beverly Hills, la periferia Los Angelesului.

El a mai fost sancţionat de Washington în septembrie 2020 pentru că a încercat să-l “discrediteze” pe Joe Biden, la acea dată candidat la Casa Albă, în cadrul “ingerinţelor străine pentru a submina alegerile prezidenţiale”.


Un membru bogat şi pro-rus al parlamentului ucrainean, Andrii Derkach este considerat de Washington drept un “agent rus activ”.

Ajutat de soţia sa, Oksana Terekhova, el ar fi înfiinţat mai multe companii şi conturi fictive folosind nume false pentru a-şi ascunde identitatea atunci când cumpăra proprietăţi imobiliare, folosite de familia şi în special de fiica sa, care locuia într-unul dintre apartamente, potrivit rechizitoriului.

Departamentul de Justiţie a indicat că a confiscat cele două reşedinţe înainte de a emite sancţiuni împotriva lui Derkach în 2020, care prevedeau îngheţarea tuturor bunurilor sale din Statele Unite.

Andreii Derkach s-a întâlnit la sfârşitul lui 2019 cu Rudy Giuliani, avocatul personal al preşedintelui Trump, în prima linie a unui efort de a dovedi presupuse acte de corupţie comise de Joe Biden şi fiul lui Hunter în legătură cu Ucraina.

Citeşte şi:  Operaţiune la nivel european soldată cu arestarea a 43 de membri ai mafiei calabreze 'Ndrangheta

Aceste afirmaţii au fost între timp larg dezminţite.

Legăturile strânse dintre Andreii Derkach şi Rusia sunt bine stabilite.

Tatăl său a fost directorul serviciului de securitate al Ucrainei, iar el a mers la centrul de instruire al serviciului de informaţii din ministerul rus de securitate înainte de a se alătura serviciului de securitate ucrainean.

În 2020, Trezoreria SUA a indicat că “el a fost un agent activ rus de mai bine de un deceniu”.

Andreii Derkach, 55 de ani, urmează să răspundă la şapte capete de acuzare pentru încălcare de sancţiuni, fraudă bancară şi spălare de bani, iar, dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 30 de ani de închisoare.

Citește și : Putin crede că riscul de război nuclear creşte, dar asigură că Rusia nu va folosi prima arma atomică

Departamentul de Justiţie de la Washington a declarat că nu ştiu unde se află Derkach.

În iunie, el a fost acuzat de guvernul de la Kiev că sprijină invadarea Ucrainei de către Rusia şi a fost emis un mandat de arestare pe numele său, reaminteşte AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ion Ceban sesizează Procuratura după ce Maia Sandu a grațiat mai multe persoane condamnate pentru trafic de droguri

Ion Ceban, președintele partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN), a criticat aspru decretele președintelui Maia Sandu prin care au fost grațiate mai multe persoane condamnate...

Deficitul bugetar al României s-a redus la jumătate în primele trei luni din 2026, față de aceeași perioadă din 2025

Deficitul bugetar în primele trei luni ale anului 2026 a fost de 21,09 miliarde de lei, respectiv 1,03% din PIB, comparativ cu deficitul de...

Ministerul Sănătății a lansat platforma ‘Vocea pacientului’

Ministerul Sănătății a lansat oficial platforma națională „Vocea pacientului”. Lansarea a avut loc astăzi, 28 aprilie, la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.Platforma „Vocea pacientului”...

Copiii din raionul Criuleni vor beneficia de o ludotecă nouă

Asociația Obștească The Moldova Project a inaugurat oficial Ludoteca „Safari” din satul Izbiște, raionul Criuleni — cel de-al 17-lea spațiu educațional și recreativ din...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.