StiripesurseDiasporaPreședintele Germaniei: Pădurea tropicală amazoniană este 'baza existenţei'

Președintele Germaniei: Pădurea tropicală amazoniană este ‘baza existenţei’

Publicat:

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a evidenţiat importanţa pădurii tropicale amazoniene pentru ţara sa, deşi regiunea respectivă se află departe de Germania, relatează marţi DPA, potrivit agerpres

Steinmeier a vizitat luni, alături de ministrul german al mediului Steffi Lemke, proiectul Amazon Tall Tower Observatory (ATTO), aflat în pădurea amazoniană la circa 150 de kilometri nord de oraşul brazilian Manaus şi gestionat în comun de experţi germani şi brazilieni.

Citește și : Furie în Rusia, după ce Moscova recunoaşte că a pierdut 63 de soldaţi într-un bombardament ucrainean

Pădurea amazoniană este baza existenţei pentru multe lucruri de pe Pământ şi pentru Germania şi ”această bază a existenţei este în pericol”, a subliniat şeful statului german.

”Arborii care cresc aici captează milioane şi milioane de tone de dioxid de carbon. Ei sunt casa a nenumărate plante şi animale. Nicăieri altundeva nu există o biodiversitate mai mare decât aici”, a adăugat el.


În cadrul ATTO, instrumentele montate în vârful turnului cu o înălţime de 325 de metri sunt utilizate pentru a măsura non-stop parametri meteorologici, biologici şi chimici, precum concentraţia gazelor cu efect de seră. Specialiştii germani şi brazilieni şi-au propus să descifreze interacţiunile complexe dintre pădurea tropicală amazoniană şi atmosferă.

Citește și : Convorbire telefonică Zelenski-Von der Leyen; Ucraina aşteaptă prima tranşă a ajutorului financiar european

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.