StiripesurseȘtirile zileiIndonezia şi Malaezia, primii doi producători, au convenit să coopereze pentru...

Indonezia şi Malaezia, primii doi producători, au convenit să coopereze pentru a combate ‘discriminarea’ împotriva uleiului de palmier

Publicat:

Indonezia şi Malaezia, cei mai mari producători mondiali de ulei de palmier, au convenit luni, în urma unei întâlniri între liderii politici ai celor două ţări, să coopereze pentru a combate ‘discriminarea’ împotriva acestui produs, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Declaraţiile preşedintelui indonezian Joko Widodo au survenit după o întrevedere cu şeful guvernului malaezian, Anwar Ibrahim, aflat în prima vizită în străinătate de la alegerea sa în luna noiembrie.

Citeşte şi: Susţinătorii fostului preşedinte Bolsonaro pătrund cu forţa în principalele instituţii ale puterii din Brasilia

Widodo a afirmat că cele două ţări vor ‘lupta contra discriminării împotriva uleiului de palmier’ şi, în acest scop, vor ‘întări cooperarea prin intermediul Consiliului statelor producătoare de ulei de palmier’.

Uniunea Europeană are în plan ca, până în 2030, să renunţe la combustibilii pe bază de ulei de palmier din cauza impactului climatic pe care acesta l-ar avea asupra pădurilor.


Cu ocazia întâlnirii bilaterale, Anwar şi Jokowi au semnat opt memorandumuri de înţelegere în domeniile transportului maritim, finanţării operaţiunilor de export-import, energiei verzi, dezvoltării industriei de baterii, de la care cei doi lideri speră că vor intensifica schimburile comerciale transfrontaliere şi investiţiile.

Ei au discutat şi despre dezvoltarea viitoarei capitale a Indoneziei, Nusantara, premierul Anwar înaintând 11 scrisori de intenţie din partea unor companii malaeziene vizând posibile investiţii în noul oraş, ce va fi amplasat în partea indoneziană a insulei Borneo.

Citeşte şi: Lula da Silva condamnă invazia ‘vandalilor fascişti’ la Brasilia – Black News

Noua capitală ar putea stimula dezvoltarea regională, a spus Anwar, în contextul în care statele Sabah şi Sarawak ale federaţiei malaeziene sunt situate în partea malaeziană a insulei Borneo.

‘Sperăm că dezvoltarea capitalei (indoneziene) va aduce beneficii mai mari întregii regiunii, inclusiv în Sabah şi Sarawak’, a declarat prim-ministrul malaezian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.