StiripesurseDiasporaPreşedinta Uniunii Medicilor din Turcia, condamnată la închisoare pentru 'propagandă teroristă',...

Preşedinta Uniunii Medicilor din Turcia, condamnată la închisoare pentru ‘propagandă teroristă’, însă pusă în libertate

Publicat:

Preşedinta Uniunii Medicilor din Turcia (TTB), Sebnem Korur Fincanci, a fost condamnată miercuri la doi şi opt luni de închisoare pentru “propagandă teroristă”, însă a fost pusă în libertate de un tribunal din Istanbul, au anunţat media şi ONG-uri turce, informează AFP, potrivit agerpres

Sebnem Korur Fincanci a fost arestată pe 26 octombrie pentru că ceruse o anchetă asupra unor acuzaţii privind utilizarea de arme chimice de către armata turcă în nordul Irakului împotriva unor combatanţi ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Citește și : Oraşul Soledar a căzut în mâna ruşilor

Medicul, în vârstă de 63 de ani, a denunţat de la început un “proces politic”. Ea risca până la şapte ani şi jumătate de închisoare.

Fincanci urmează să părăsească în timpul zilei de miercuri închisoarea pentru femei din cartierul Bakirkoy din Istanbul.


Medic legist de profesie, Sebnem Korur Fincanci fusese arestată, apoi plasată în detenţie la Ankara, înainte de a fi transferată la Istanbul.

Acuzaţiile privind utilizarea de arme chimice de către armata turcă în nordul Irakului, răspândite de media pro-kurde şi de parlamentari ai opoziţiei, au suscitat furia autorităţilor turce, care au denunţat o campanie de “dezinformare”.

PKK este considerată “organizaţie teroristă” de Ankara şi aliaţii săi occidentali.

Urmăriri penale separate au fost angajate de acelaşi procuror împotriva a 11 membri ai comitetului executiv al Uniunii Medicilor, pentru “apartenenţă la o organizaţie teroristă”. Procesul lor a fost amânat pentru 8 februarie.

Citește și : Harkovul a fost bombardat intens la câteva ore după vizita ministrului german de externe

Arestarea lui Sebnem Korur Fincanci la sfârşitul lui octombrie a declanşat manifestaţii la Istanbul.

Organizaţiile nonguvernamentale Amnesty International şi Human Rights Watch ceruseră de mai multe ori “achitarea şi eliberarea imediată” a lui Sebnem Korur Fincanci.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.