StiripesurseȘtirile zileiŞase oameni, inclusiv un bebeluş. au fost UCIŞI într-un presupus atac...

Şase oameni, inclusiv un bebeluş. au fost UCIŞI într-un presupus atac al unui cartel al drogurilor în California

Publicat:

Şase oameni, între care un bebeluş de şase luni şi mama sa adolescentă, au fost împuşcaţi mortal luni pe o proprietate dintr-o zonă rurală din California, într-un atac despre care autorităţile consideră că a fost comis de un cartel al drogurilor, relatează marţi dpa citând presa americană, potrivit agerpres.

Masacrul a avut loc în jurul orei locale 03.30 dimineaţa la Goshen, o comunitate agricolă altfel liniştită cu circa 5.000 de locuitori, predominant latinoamericani. Autorităţile locale, care caută doi suspecţi, cred că atacul a avut legătură cu o percheziţie desfăşurată săptămâna trecută, când într-o casă din sat au fost găsite şi confiscate arme, marijuana şi metamfetamină. Victimele sunt aparent membrii aceleiaşi familii.

Mike Boudreaux, şeriful din comitatul californian Tulare, unde se află Goshen, a declarat pentru Los Angeles Times că, prin nivelul neobişnuit de violenţă, atacul pare să fie legat “în mod specific” de cartelul drogurilor.

Eddie Valero, care reprezintă Goshen în consiliul de supervizare al comitatului, a denunţat într-un comunicat aceste “acte de violenţă fără sens, în special îndreptate împotriva copiilor şi a tinerilor” şi care “nu-şi au locul în comunităţile noastre”.

Comitatul californian Tulare, o zonă agricolă relativ mică având mai puţin de 500.000 de locuitori, joacă de multă vreme un rol supradimensionat în afacerea transferului de narcotice din Mexic pe pieţe din SUA. Cu vastele sale câmpuri deschise, o populaţie foarte mobilă de lucrători agricoli şi o prezenţă poliţienească redusă, această zonă este un paradis al traficanţilor cel puţin din anii 1970, iar în ultimele decenii au înflorit producţia de metamfetamină şi culturile de marijuana, atât legale cât şi ilegale.


Unii din cei mai proeminenţi şi mai violenţi actori ai ultimelor războaie ale drogurilor din Mexic au legături cu Tulare, inclusiv Jose Maria Guizar Valencia, fost lider al brutalului cartel Zetas şi care s-a născut în comitatul californian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.