StiripesurseRăzboi in UcrainaComisia Europeană se gândeşte la înfiinţarea unui parchet internaţional

Comisia Europeană se gândeşte la înfiinţarea unui parchet internaţional

Publicat:

Comisia Europeană a anunţat marţi că se gândeşte la înfiinţarea unui parchet internaţional care să strângă dovezi ale infracţiunii de agresiune comise de Rusia în Ucraina înaintea unei eventuale creări a unui tribunal special, informează AFP, potrivit agerpres.

“Înainte ca discuţiile cu privire la un tribunal special să poată obţine suficient consens şi sprijin internaţional, ar putea fi luat în considerare mai întâi un mecanism de anchetă”, a declarat comisarul UE pentru Justiţie, Didier Reynders, în hemiciclul Parlamentului European de la Strasbourg.

Citește și :  Croaţia investighează dispariţia unui yaht aparţinând oligarhului uzbek Alişer Usmanov

“Comisia are în vedere posibilitatea înfiinţării unui parchet internaţional în vederea declanşării unor anchete privind infracţiunea de agresiune cu scopul de a păstra şi stoca probe în vederea unor eventuale procese viitoare”, a spus acesta.

“Discuţiile sunt în desfăşurare (…), acesta va fi un prim nivel în lupta împotriva impunităţii”, a spus Reynders, insistând, de asemenea, asupra “angajamentului impecabil al Comisiei” pentru ca crimele comise în Ucraina “să nu poată rămâne nepedepsite” .


La sfârşitul lunii noiembrie, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus să se lucreze la crearea unui tribunal special “sprijinit de ONU” pentru a judeca “infracţiunile de agresiune” ale Rusiei în Ucraina, aşa cum solicită Kievul.

Luni, la sediul sediul Curţii Penale Internaţionale (CPI) de la Haga, ministrul german de externe Annalena Baerbock, a cerut, de asemenea, un “nou format” de tribunal pentru “aducerea liderilor ruşi în faţa justiţiei”.

Citește și : Biden vizitează joi California lovită de furtuni

CPI are jurisdicţie doar asupra crimelor de război şi crimelor împotriva umanităţii comise în Ucraina şi nu asupra “infracţiunilor de agresiune” ale Rusiei, întrucât Moscova şi Kievul nu sunt semnatare ale Statului de la Roma de înfiinţare a Curţii.

În timp ce Ucraina a acceptat jurisdicţia CPI, care i-a permis în februarie să deschidă o anchetă privind crimele de război şi crimele împotriva umanităţii, “continuăm să credem că Ucraina ar trebui să ratifice Tratatul de la Roma”, a insistat Didier Reynders.”Acesta ar fi un semnal important din partea Ucrainei”, a adăugat comisarul european.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.