StiripesurseDiasporaNumeroase accidente rutiere, înregistrate în urma ninsorilor din sudul Germaniei

Numeroase accidente rutiere, înregistrate în urma ninsorilor din sudul Germaniei

Publicat:

Gheaţa şi ninsorile din unele zone din sudul Germaniei au condus la numeroase accidente rutiere în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, a anunţat poliţia germană, precizând însă că un număr redus de persoane au fost rănite, relatează dpa, potrivit agerpres.  

Camioane au derapat pe şoselele, blocând unele drumuri, iar autoturisme au fost avariate din cauza drumurilor îngheţate, conform rapoartelor poliţiei publicate sâmbătă dimineaţa, menţionând că au fost înregistrate doar câteva cazuri de persoane care au suferit răni uşoare în urma accidentelor de circulaţie.

Citește și : Rishi Sunak a fost amendat de Poliţia din Lancashire din cauza nepurtării centurii de siguranţă

În Bavaria, au avut loc nouă accidente pe o şosea către Munchen vineri seara, soldate cu şase persoane rănite uşor.

Poliţia din Bavaria Superioară şi Inferioară şi Swabia a raportat aproape 100 accidente legate de vreme de vineri seara.


Accidente de circulaţie au fost înregistrate şi în unele zone din landurile Hesse, Renania-Palatinat şi Saarland. Poliţia din Worms a raportat nouă accidente rutiere din cauza zăpezii.

În sudul Hesse, patru persoane au suferit răni uşoare. Poliţia din Darmstadt a raportat 20 de accidente, cele mai multe cauzate de vehicule care au derapat pe drumurile îngheţate.

Saarland a înregistrat peste 90 de accidente de vineri după-amiază, opt persoane suferind răni uşoare.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.