StiripesurseDiasporaJustiţia din Rusia desfiinţează Grupul Helsinki, cea mai veche ONG pentru...

Justiţia din Rusia desfiinţează Grupul Helsinki, cea mai veche ONG pentru drepturile omului

Publicat:

Tribunalul municipal din Moscova a ordonat miercuri dizolvarea Grupului Helsinki din capitala rusă, cea mai veche organizaţie neguvernamentală pentru protecţia drepturilor omului în Rusia, informează AFP, potrivit agerpres.  

Instanţa a aprobat cererea depusă în decembrie de ministerul justiţiei, interzicând totodată activităţile Grupului pe tot teritoriul Rusiei.

Citește și : Armata ucraineană recunoaşte în cele din urmă că A PIERDUT Soledar

Organizaţia a fost acuzată că acţionează şi în afara regiunii Moscova, încălcându-şi astfel statutul regional, în special prin trimiterea unor observatori la procese sau prin participarea unor membri la evenimente din alte locuri din Rusia.

Avocaţii organizaţiei şi-au anunţat imediat intenţia de a face apel împotriva sentinţei. “Viaţa este lungă, orice decizie poate fi revizuită şi sper să apuc ziua în care Grupul Helsinki din Moscova va renaşte”, a declarat avocatul Ghenri Reznik, citat de agenţia de presă rusă Novosti, preluată de AFP.


Grupul Helsinki din Moscova a fost creat în 1976, ca ONG pentru asigurarea respectării de către Uniunea Sovietică a angajamentelor privind drepturile omului asumate în Actul Final de la Helsinki din 1975, la finalul Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Timp de câteva devenii, organizaţia – cea mai veche şi cunoscută de acest gen din Rusia – a fost condusă de Liudmila Alekseeva, personalitate a dizidenţei din URSS decedată în 2018.

Procedura împotriva Grupului este similară cu cea prin care a fost dizolvată în urmă cu mai mult de un an organizaţia neguvernamentală Memorial, care milita de asemenea pentru drepturile omului, precum şi pentru cauza victimelor crimelor sovietice.

Citește și : Germania APROBĂ livrările de tancuri Leopard pentru Ucraina

În ultimele luni, regimul condus de preşedintele Vladimir Putin a intensificat reprimarea oricăror critici, în contextul războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei. A fost adoptată o lege care prevede pedepse cu închisoarea până la 15 ani pentru publicare oricărei informaţii considerate “false” despre armata rusă. Cele mai multe personalităţi din opoziţia rusă se află în prezent în închisori sau în exil.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.