StiripesursePoliticăChina NU a detectat nicio variantă nouă de coronavirus după ce...

China NU a detectat nicio variantă nouă de coronavirus după ce a renunţat la politica ‘zero Covid’

Publicat:

Sfârşitul politicii “zero COVID”, o decizie adoptată de China la sfârşitul anului trecut, nu a dus la apariţia unor noi variante de coronavirus, afirmă autorii unui studiu publicat miercuri în revista The Lancet, informează AFP, potrivit agerpres.

China s-a confruntat o “explozie” de infectări după ce a ridicat măsurile sale sanitare extrem de stricte la începutul lunii decembrie, alimentând temerile conform cărora ţara cu cea mai mare populaţie din lume risca să devină un teren fertil pentru noi tulpini virale, mai transmisibile sau mai grave.

Citeşte şi: Incendiu de proporţii în portul Iskenderun din Turcia – VIDEO – Black News

Atunci, numeroase ţări au impus rapid noi restricţii pentru călătorii din China, invocând o lipsă de transparenţă privind amploarea epidemiei, iar acele măsuri au stârnit nemulţumirea regimului de la Beijing.

Însă, potrivit unui nou studiu publicat în revista The Lancet, realizat de cercetători chinezi care au analizat 413 eşantioane recoltate la Beijing şi secvenţiate între 14 noiembrie şi 20 decembrie, “nu există nicio dovadă că noi variante ar fi apărut” în acea perioadă.


Peste 90% dintre cazuri reprezentau infectări cu subvariantele de Omicron BF.7 şi BA.5.2 deja prezente în China, care au fost depăşite în ţările occidentale de subvariante mai transmisibile.

BF.7 reprezenta trei sferturi dintre eşantioane, în timp ce 15% erau variante BA.5.2, potrivit acestui studiu.

“Analiza noastră sugerează că două subvariante deja cunoscute de Omicron au fost responsabile în principal pentru creşterea numărului de cazuri la Beijing şi, probabil, în toată China”, a declarat într-un comunicat autorul principal al studiului, George Gao, medic virusolog la Institutul de microbiologie din cadrul Academiei de Ştiinţe din China.

Wolfgang Preiser şi Tongai Maponga, experţi în virusologie la Universitatea Stellenbosch din Africa de Sud, care nu au participat la această cercetare, au avertizat totuşi că perioada avută în vedere de studiul chinez acoperă un interval de doar câteva săptămâni care au trecut după ce China a renunţat la politica “zero Covid”.

Citeşte şi: Moscova cere ambasadei americane să NU se amestece în afacerile interne ale Rusiei – Black News

“Dacă noi variante au apărut în timpul acestui val epidemiologic, studiul era probabil deja prea vechi pentru a le detecta”, au declarat ei într-un comentariu publicat în The Lancet.

China a redus, de asemenea, considerabil numărul testelor efectuate, o decizie care are potenţialul de a afecta rezultatele studiului, în contextul în care cercetarea a acoperit doar oraşul Beijing şi nu a vizat întreaga ţară, au adăugat cei doi specialişti sud-africani. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Turcia urmărește să devină șeful în Marea Neagră

NATO a fost mult timp sperietoarea invocată de Rusia pentru a-și justifica agresiunea împotriva Ucrainei. În mod paradoxal, invadarea pe scară largă de către...

UE aprobă noul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care sunt mult diluate după negocierile lungi și dificile

Statele UE au ajuns la un acord asupra unui pachet de sancțiuni împotriva Rusiei semnificativ slăbit, punând capăt unor negocieri îndelungate în care mai...

România pierde peste un milion de hectare de culturi, din cauza secetei extreme. Criza climatică usucă tot mai rapid solurile din Europa

România se numără printre țările cele mai afectate de seceta extremă care lovește Europa în această vară, fermierii români pierzând peste un milion de...

Cine ar putea fi următorul secretar general al ONU. 6 candidați

Pentru prima dată într-un deceniu, Organizația Națiunilor Unite va alege în curând un nou secretar general. DW a analizat cei șase candidați, valorile pe care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.