StiripesurseȘtirile zileiUn nou document clasificat a fost găsit în locuinţa fostului vicepreşedinte...

Un nou document clasificat a fost găsit în locuinţa fostului vicepreşedinte american Mike Pence

Publicat:

Un nou document clasificat a fost găsit vineri de FBI în locuinţa fostului vicepreşedinte american Mike Pence, a declarat purtătorul de cuvânt al acestuia, transmite AFP, potrivit agerpres.  

La fel ca înainte, în cazul lui Joe Biden şi Donald Trump, documente clasificate au fost deja descoperite în casa sa din Indiana la sfârşitul lunii ianuarie.

Citește și : Cimitirele din Turcia și Siria, neîncăpătoare din cauza cutremurelor

Această nouă percheziţie a fost organizată vineri în coordonare cu avocaţii lui Mike Pence.

“Vicepreşedintele a cerut echipei sale… să dea dovadă de transparenţă totală până când această problemă va fi rezolvată”, a declarat purtătorul său de cuvânt, Devin O’Malley, într-o declaraţie citată de mai multe instituţii de presă.


În Statele Unite, o lege din 1978 îi obligă pe preşedinţi şi vicepreşedinţi să transmită toate e-mailurile, scrisorile şi alte documente de lucru Arhivelor Naţionale. O altă lege, cu privire la spionaj, interzice păstrarea documentelor clasificate drept confidenţiale în locuri neautorizate şi nesecurizate.

Purtătorul de cuvânt al fostului vicepreşedinte nu a răspuns solicitărilor de comentarii adresate de AFP.

Citește și : ONU cere ‘o încetare a focului imediată’ în Siria pentru a facilita acordarea de ajutor victimelor seismelor

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.