StiripesurseDiasporaIsraelul mulţumeşte autorităţilor bulgare pentru anularea unui marş neonazist

Israelul mulţumeşte autorităţilor bulgare pentru anularea unui marş neonazist

Publicat:

Ambasada Israelului în Bulgaria a transmis mulţumiri autorităţilor bulgare pentru anularea marşului anual neonazist ce urma să aibă loc duminică la Sofia, informează luni agenţia TPS, potrivit agerpres.

Anularea “Marşului Lukov” este deosebit de importantă în acest an, în care Bulgaria marchează 80 de ani de la salvarea evreilor în cel de-al doilea război mondial, se arată într-un comunicat citat de TPS.

Citește și : Departamentul de Stat al SUA reafirmă: ‘Crimeea este Ucraina’

Anularea acestui marş este realmente o expresie a eforturilor puternice, continue şi susţinute ale Bulgariei de a combate antisemitismul, xenofobia, intoleranţa şi discursul de ură, a subliniat ambasada în comunicat.

Potrivit acestuia, prin decizia lor autorităţile bulgare au arătat clar că lupta împotriva acestor fenomene maligne reprezintă cu adevărat o prioritate de vârf pentru Bulgaria, iar gesturile lor vor avea fără îndoială ecou mult peste graniţele ţării.


Marşul Lukov este o procesiune cu torţe care se desfăşura anual din 2003 în amintirea uciderii generalului Hristo Lukov, în 1943, de către doi comunişti. Comandant militar popular, Lukov era cunoscut şi pentru legăturile sale apropiate cu Al treilea Reich şi a condus Uniunea legiunilor naţionale bulgare, pro-nazistă, menţionează TPS.

Mai multe instituţii bulgare au obiectat faţă de desfăşurarea acestui marş, inclusiv biroul procurorului general, Ministerul Afacerilor Externe, reprezentanţe diplomatice din ţară şi o serie de personalităţi politice.

Citește și :  Regele Charles al III-lea ignoră dorința mamei sale și îi oferă titlul de regină soției sale

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.