StiripesurseȘtirile zileiPuterea din Venezuela leagă un acord cu opoziţia pentru ridicarea sancţiunilor

Puterea din Venezuela leagă un acord cu opoziţia pentru ridicarea sancţiunilor

Publicat:

Jorge Rodriguez, şeful delegaţiei puterii venezuelene în cursul negocierilor cu opoziţia în Mexic, a condiţionat un acord privind alegerile prezidenţiale din 2024 de ridicarea sancţiunilor internaţionale vizând Venezuela, notează AFP, potrivit agerpres.

“Toată lumea spune acelaşi lucru: ne pronunţăm pentru alegeri libere, competitive, democratice şi credibile. Suntem de acord cu recomandarea lor: alegeri libere, libere de sancţiuni”, a declarat Jorge Rodriguez, preşedintele parlamentului, reluând o afirmaţie făcută de preşedintele Nicolas Maduro în decembrie.

Citeşte şi: Extrema dreaptă se consolidează în Austria – Black News

“Venezuela nu va semna niciun acord cu acest sector al opoziţiei până când Venezuela nu va fi 100% liberă de sancţiuni, până la ridicarea celor 765 de măsuri coercitive unilaterale semnate de Donald Trump şi Barack Hussein Obama”, a adăugat el.

Alegerile şi organizarea lor sunt unul dintre principalele puncte nevralgice la negocierile care au loc în Mexic între putere şi opoziţie. Acestea au fost suspendate de guvern în noiembrie, în aşteptarea plăţii activelor îngheţate urmând să fie folosite în faţa crizei umanitare.


Opoziţia a boicotat alegerile prezidenţiale din 2018 câştigate de Nicolas Maduro. O parte a comunităţii internaţionale, printre care Statele Unite şi Franţa, nu au recunoscut realegerea sa. Ulterior, Washingtonul a înăsprit în 2019 sancţiunile instituite în 2015.

Ridicarea sancţiunilor este principala monedă de schimb de care dispune opoziţia la discuţiile cu puterea.

Aceasta vrea să garanteze alegeri “corecte şi transparente” cu prilejul unui scrutin la care Maduro va candida pentru un nou mandat de şase ani.

Citeşte şi: Rețea de cazinouri ilegale în Ucraina conectate cu Rusia, care finanțau Moscova în schimbul unor favoruri – Black News

Opoziţia cere în special ca să se poată prezenta toţi potenţialii candidaţi declaraţi ineligibili de justiţia venezueleană, pe care o acuză că se află la ordinele puterii.

“Dialogurile nu vizează obţinerea de graţieri, ci un acord asupra condiţiilor”, a declarat Rodriguez în legătură cu candidaţii opoziţiei care au sprijinit sancţiunile. “Au făcut multe pagube. Aceşti lachei trebuie să plătească”, a mai spus preşedintele parlamentului de la Caracas, citat de AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.