StiripesurseȘtirile zileiAmbasadorul Rusiei din Australia avertizează asupra unui nou Război Rece

Ambasadorul Rusiei din Australia avertizează asupra unui nou Război Rece

Publicat:

Expulzarea coordonată de către Occident de diplomaţi ruşi pentru un presupus atac cu agent neurotoxic în Marea Britanie ar putea conduce la o “situaţie de Război Rece”, a avertizat miercuri ambasadorul Rusiei în Australia, citat de agenţia germană de presă dpa, potrivit agerpres.

Cel puţin douăzeci de ţări şi NATO au expulzat peste 140 de diplomaţi ruşi ca răspuns la otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Irina în oraşul Salisbury la începutul acestei luni.

Citește și: Două avioane de pasageri s-au ciocnit pe cel mai mare aeroport din Israel – FOTO/VIDEO

Marea Britanie susţine că atacul a fost comandat de Moscova şi că a fost utilizată o neurotoxină dezvoltată de ruşi şi identificată ca Noviciok.

Grigori Logvinov, ambasadorul Rusiei la Canberra, a declarat reporterilor că există o conspiraţie între naţiunile occidentale de a discredita Rusia, care a început atunci când ţara a devenit mai independentă după 1990.


“Dacă Occidentul va urma această linie, mă tem că vom intra adânc într-o situaţie de Război Rece”, a spus Logvinov.

Cei doi ofiţeri de informaţii pe care Australia a anunţat marţi că îi expulzează sunt “diplomaţi de carieră, absolut legali”, a adăugat el.

De asemenea, el a pus la îndoială ce li s-a întâmplat fostului spion şi fiicei sale, care rămân în stare critică în spital.

“Doamne, cine i-a văzut pe ‘Sripali’ după presupusa lor otrăvire?”, s-a întrebat el. “Cine a vazut un raport medical adevărat în afară de declaraţii politice că au fost otrăviţi cu o presupusă neurotoxină?”

Citește și: UE vrea un ‘Schengen militar’ pentru a se putea apăra rapid

Potrivit lui Logvinov, Rusia nu a avut niciun motiv să fie interesată de agentul dublu.

Skripal “a fost condamnat, şi-a ispăşit condamnarea, a fost eliberat. Nu mai prezintă niciun interes pentru Rusia”, a declarat ambasadorul.

Logvinov a adăugat că preşedintele rus Vladimir Putin aşteaptă recomandări privind modul de reacţie la expulzarea în masă a diplomaţilor. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.