StiripesurseDiasporaFinlanda devine membră NATO marţi

Finlanda devine membră NATO marţi

Publicat:

Finlanda va deveni, marţi, membră a Alianţei Nord-Atlantice, a anunţat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, după finalizarea procedurilor de ratificare a tratatului de aderare, potrivit agerpres

“Săptămâna aceasta este istorică. Mâine, vom întâmpina Finlanda, care devine al 31-lea stat membru NATO. Facem Finlanda mai sigură şi Alianţa Nord-Atlantică mai puternică. Vom arbora drapelul Finlandei pentru prima dată aici, la sediul NATO. Va fi o zi bună pentru securitatea Finlandei, pentru securitatea în zona nordică, pentru întreaga Alianţă Nord-Atlantică”, a afirmat Jens Stoltenberg luni, conform stenogramei declaraţiilor, postată pe site-ul NATO şi vizualizată de agenţia MEDIAFAX.

Citește și : Donald Trump este pus sub acuzare în New York. Ce înseamnă şi ce urmează din punct de vedere juridic

Jens Stoltenberg a argumentat că va creşte şi securitatea Suediei ca efect al admiterii Finlandei în NATO. “Anul trecut, statele aliate au luat decizia istorică de a invita Finlanda şi Suedia să devină membre NATO. De atunci, am asistat la cel mai rapid proces de ratificare din istoria moderă a NATO. Statele aliate sunt de acord că şi procedurile pentru aderarea Suediei trebuie finalizate rapid”, a subliniat Stoltenberg.

Ungaria şi Turcia au fost ultimele state membre NATO care au ratificat tratatul privind integrarea Finlandei în Alianţa Nord-Atlantică. În schimb, atât Turcia, cât şi Ungaria amână procedurile pentru ratificarea admiterii Suediei în NATO. Turcia este nemulţumită de toleranţa Suediei faţă de membri ai unor grupuri separatiste kurde, iar Budapesta reproşează Guvernului suedez poziţii referitoare situaţia politică din Ungaria.


Citește și : Putin a numit un cunoscut blogger militar ca şef al Gărzii Naţionale Ruse din Doneţk

 

Finlanda şi Suedia au decis să devină membre NATO ca reacţie la riscurile apărute în contextul invaziei militare ruse în Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.