Henri Diacono, un fost reporter AFP şi prieten al lui Picasso, l-a vizitat adeseori pe celebrul pictor în reşedinţa sa “Notre Dame de Vie” din Mougins, o localitate din departamentul Alpes Maritimes din sudul Franţei, în ultimele luni din viaţa artistului spaniol, transmite agerpres.
Agenţia franceză de presă reia mărturia fostului său reporter, publicată pe 9 aprilie 1973, la o zi după moartea pictorului Pablo Picasso, decedat la vârsta de 91 de ani.
Citeşte şi: Asiguratorii germani au reînnoit acoperirea pentru gazoductul Nord Stream 1 – Black News
În urma retragerii sale voluntare din societate, înconjurat de ai lui, de câţiva prieteni, de pensulele şi creioanele sale, Picasso s-a protejat de ritmul agresiv al acelui sfârşit de secol (…), îşi începea ziaristul depeşa, transmisă din Nisa.
“Bătrânul spaniol” se trezea târziu, dormea puţin noaptea, lucra mult – cu puţin timp înaintea morţii sale, încă picta -, îşi părăsea rar locuinţa şi se bucura “când oamenii veneau să îl vadă”. Fiecare vizită (…) îl umplea de bucurie, dar nu accepta vizitele decât atunci când era el însuşi “pregătit să primească oaspeţi”.
“La ce bun să-i primesc pe cei care îmi sunt dragi dacă am mult de lucru sau dacă am o stare proastă de dispoziţie. Prefer să nu-i întâlnesc în acest caz şi să le deschid uşa doar dacă sunt fericit, sănătos şi disponibil”, spunea artistul.
“Mănâncă pentru mine”
Într-o noapte din 1971, (…) a mers la culcare şi mai târziu ca de obicei (…) Plin de veselie, ne-a însoţit până la uşă în jurul orei patru dimineaţa, aparent mai puţin obosit decât noi toţi şi după ce ne înfrumuseţase seara cu unele dintre glumele sale, pe care ştia atât de bine să le spună.
Ne-a reproşat “lipsa noastră de apetit”, a ţinut să ne servească de fiecare dată această expresie sufocantă: “Uite, mai ia nişte şampanie, bea pentru mine, eu nu am voie… mănâncă ciocolată….mănâncă pentru mine… eu nu trebuie să gust din ea… ştii, fructele confiate sunt chiar bune”.
Apoi, cu un gest furios şi râzând, şi-a ridicat cămaşa şi ne-a arătat o cicatrice: “Întregul regim din această cauză” (…), o operaţie chirurgicală (…) care îi impunea un regim alimentar foarte strict.
În timpul întâlnirilor noastre, nu vorbea niciodată despre artă, despre munca lui. Dar, curios de tot ce se întâmpla, se informa printr-o mie de întrebări, la răspunsurile cărora adăuga cu bucurie propriile amintiri.
Televiziune în familie
Fiind un om primitor, voia cu orice preţ să trăiască în linişte, suporta cu greu discordia în jurul său (…) Nu accepta de la ceilalţi decât spectacolul liniştii şi atunci când avea el însuşi o stare de dispoziţie proastă, se încuia în camera lui şi refuza orice contact cu lumea, despre care spunea că era “a celorlalţi, nu a mea”.
Seara, când era singur în casă şi înainte să plece să lucreze, sacrifica uneori “plăcerea de a se uita la televizor în familie”. “Singurele lucruri care mă interesează sunt meciurile de box sau de lupte….restul nu-mi face plăcere”.
Citeşte şi: Cuvântul lui Macron, ‘important’ pentru participarea ruşilor la JO de la Paris – Black News
Lui Picasso îi plăcea să povestească amintiri din care păstra – “voluntar” – doar aspectul amuzant (…) Ca acea ultimă ieşire mondenă a cuplului Picasso la Cannes, cu zece ani mai devreme.
În acea seară petrecută la cazinou, pictorul a purtat vechiul său frac, singurul pe care l-a avut vreodată. “Era ros de molii pe sub mâneci. Aşa că mi-am ţinut braţele drepte, de-a lungul corpului, iar Jacqueline purta o rochie de seară căreia îi lipseau nasturii. Eu am fost cel care a reparat-o cu un ac de siguranţă”.
“Eram foarte mulţumit. O femeie chiar a venit la mine să mă invite la dans. Am refuzat”, a dezvăluit pictorul. Pe atunci, Picasso avea 80 de ani (…).
În acele vizite, în acele conversaţii lungi, “subiectul morţii” a fost întotdeauna absent. Când i se întâmpla să îl menţioneze pe un prieten decedat, refuza să folosească imperfectul, se încăpăţâna să vorbească despre el la prezent (…).
“Ultima imagine a pictorului va fi pentru mine cea a unui om zâmbitor, asupra căruia vârsta nu putea avea nicio putere. Îi strângea mâna soţiei sale, purta un pantalon de catifea, o cămaşă în carouri, o vestă din lână – ţinuta lui preferată. Nu ne-a condus până la uşă, pentru că era ‘prea frig afară'”, a relatat Henri Diacono.
“Se întâmpla în ultimele zile ale anului trecut (1972 – n.red.)”, a adăugat fostul reporter de la AFP. Pablo Picasso împlinise de curând vârsta de 91 de ani.
