StiripesurseDiasporaFamilia regală britanică va asista la slujba de Paşte oficiată la...

Familia regală britanică va asista la slujba de Paşte oficiată la Castelul Windsor

Publicat:

Regele Charles al III-lea, regina consoartă Camilla şi alţi membri importanţi ai familiei regale britanice se vor reuni duminică la Castelul Windsor pentru a asista împreună la prima slujbă de Paşte ce va fi oficiată în timpul domniei noului suveran al Regatului Unit, informează DPA, potrivit agerpres

Un punct important în calendarul regal, evenimentul similar de anul trecut a beneficiat de prezenţa actualilor prinţ şi prinţesă de Wales, William şi Kate, alături de cei doi copii mai mari ai lor, prinţul George şi prinţesa Charlotte.

Citește și: Un bărbat înarmat ar fi încercat să pătrundă în clădirea Ministerului Apărării de la Moscova

Ceremonia din 2023 va reprezenta cel mai probabil şi un moment foarte emoţionant pentru familia regală britanică, întrucât capela din secolul al XV-lea de lângă Castelul Windsor este totodată locul de veci al regretatei regine Elisabeta a II-a, iar slujba religioasă din această duminică va fi primul ritual pascal oficiat în acel loc după moartea ei.

Elisabeta a II-a a fost înmormântată în Capela Memorială Regele George al VI-lea, alături de soţul ei, prinţul Philip şi fost duce de Edinburgh, precum şi de părinţii ei, regele George al VI-lea şi regina-mamă Elisabeta. Cele patru nume ale lor au fost înscrise pe o lespede de piatră neagră amplasată pe podeaua capelei.


Familia domnitoare Windsor s-a reunit la Capela St. George în luna septembrie 2022 cu ocazia slujbei televizate de pomenire a fostei suverane şi, apoi, a ceremoniei private de înmormântare, care a avut loc după funeraliile de stat organizate la Westminster Abbey.

Regretata regină Elisabeta a II-a a lipsit de la slujba de Paşte din 2022 din cauza unor probleme de mobilitate.

Charles, în calitate de monarh, i-a urmat mamei sale la conducerea Bisericii Anglicane, deţinând titlul de guvernator suprem al acesteia.

Peste mai puţin de o lună, Charles al III-lea va fi încoronat alături de soţia lui, Camilla, în timpul unei slujbe religioase la Westminster Abbey.

Citește și:  Bolnav de leucemie, Berlusconi este optimist: ‘Voi reuşi şi de data asta!’

Atunci când deţinea titlul de prinţ de Wales, Charles a publicat adeseori mesaje de Paşte, iar în cel de anul trecut a evocat soarta milioanelor de oameni strămutaţi, “răniţi de trecut şi temători faţă de viitor”, însă mesajul lui din acest an va fi, probabil, o reflectare asupra noului său rol de şef al statului britanic.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.