StiripesurseDiasporaStatele de la Marea Nordului vor să-şi extindă masiv capacitatea de...

Statele de la Marea Nordului vor să-şi extindă masiv capacitatea de energie eoliană offshore

Publicat:

Miniştrii Energiei din ţările europene care înconjoară Marea Nordului s-au angajat să majoreze de patru ori capacitatea de energie eoliană offshore până la finalul deceniului, în încercarea de a face regiunea un motor al energiei regenerabile, transmite Reuters, potrivit agerpres

Şapte state membre UE, inclusiv Germania, Franţa şi Ţările de Jos, alături de ţări din afara blocului comunitar: Marea Britanie şi Norvegia, se vor angaja la un summit, luni, să construiască rapid ferme eoliene, să dezvolte “insule” de energie – unităţi conectate offshore de generare a energiei regenerabile – şi să lanseze primul lor proiect de producere a hidrogenului regenerabil la Marea Nordului.

Citește și : Germania vea să îşi retragă sistemele Patriot din Polonia şi Slovacia

Un proiect de declaraţie al miniştrilor Energiei, consultat de Reuters, arată că aceste planuri sunt menite să încheie dependenţa Europei de combustibilii fosili din Rusia, după ce Moscova a redus anul trecut livrările de gaze, în urma invadării Ucrainei.

“Ca răspuns la agresiunea Rusiei contra Ucrainei şi a încercărilor de şantaj energetic contra Europei, vom accelera eforturile noastre de a reduce consumul de combustibili fosili precum şi dependenţa de importurile de combustibili fosili,” se arată în proiect.


Textul ar putea fi modificat înainte de a fi anunţat la summitul guvernelor europene de promovare a energiei verzi la Marea Nordului, care va avea loc luni, la Ostend, Belgia. Documentul urmează să fie semnat şi de miniştrii Energiei din Belgia, Danemarca, Irlanda şi Luxemburg.

Obiectivul celor nouă ţări este de a avea la Marea Nordului o capacitate combinată de energie eoliană offshore de 120 gigawaţi (GW) până în 2030, şi de 300 GW până în 2050.

Citește și : Biden îşi va anunţa candidatura pentru alegerile din 2024 săptămâna viitoare – VIDEO

În prezent, aceleaşi ţări au capacitate instalată de energie eoliană de aproximativ 30 GW, conform datelor WindEurope.

De asemenea, statele se angajează să colaboreze mai mult pentru protejarea activelor lor din domeniul energiei în contextul ameninţărilor de securitate şi al atacurilor cibernetice, şi să extindă producţia de energie la mare, fără a afecta mediul marin sau comunităţile locale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.