StiripesurseȘtirile zileiŢările occidentale îşi evacuează cetăţenii din Sudan, unde continuă conflictul intern

Ţările occidentale îşi evacuează cetăţenii din Sudan, unde continuă conflictul intern

Publicat:

Mai multe ţări fac eforturi pentru a-şi evacua cetăţenii aflaţi în Sudan, ţară unde în ultimele zece zile s-a intensificat conflictul intern între două facţiuni armate, relatează luni DPA, potrivit agerpres.

Diplomaţii americani şi britanici au părăsit Sudanul, în timp ce ţări precum Germania, Olanda şi Franţa au început duminică să-şi evacueze primele grupuri de cetăţeni din Khartoum.

Citeşte şi: Un tun din anii ’70 DOBOARĂ dronele Rusiei în Ucraina – Black News

În Sudan au loc de zece zile confruntări intense între forţele şefului armatei, Abdel Fattah al-Burhan, care conduce de facto Sudanul de la lovitura de stat din octombrie 2021, şi cele ale liderului Forţelor de Sprijin Rapid, Mohamed Hamdan Daglo.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cel puţin 420 de persoane au fost ucise şi peste 3.700 rănite începând din 15 aprilie.


Situaţia asigurării apei şi alimentelor pentru populaţia din Khartoum s-a agravat dramatic.

Duminică, Departamentul de Stat american a confirmat că SUA au încheiat evacuarea a aproximativ 100 de oameni, inclusiv întregul personal al ambasadei americane la Khartoum.

Ministerul de Externe de la Paris a anunţat luni dimineaţă că Franţa a evacuat din Sudan aproximativ 400 de persoane – cetăţeni francezi şi străini – asigurând începând de duminică mai multe zboruri de la Khartoum către Djibouti.

”Aceste zboruri au permis evacuarea a 388 de persoane, printre care cetăţeni francezi care au dorit acest lucru şi un număr semnificativ de cetăţeni ai altor ţări, în special europene (Austria, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Irlanda, Olanda, România, Regatul Unit, Suedia, Ungaria), dar şi africane (Africa de Sud, Burundi, Etiopia, Lesotho, Maroc, Namibia, Niger, Uganda, Rwanda), americane (SUA, Canada) şi asiatice (Filipine, India, Japonia)”, indică un comunicat al diplomaţiei franceze.

Spania a evacuat cetăţeni şi diplomaţi de-ai săi din Sudan, precum şi cetăţeni ai altor ţări europene şi ai unor state latino-americane, a anunţat ministrul de externe spaniol Jose Manuel Albares.

Şeful diplomaţiei italiene Antonio Tajani a spus că toţi conaţionalii săi care au solicitat să părăsească Sudanul au plecat în siguranţă cu un avion către Djibouti.

Ministerul de Externe de la Oslo a precizat că diplomaţii norvegieni au fost aduşi în ţară în deplină siguranţă.

Şi Uniunea Europeană îşi evacuează delegaţia de la Khartoum, însă ambasadorul UE Aidan O’Hara, care a fost atacat anterior în cursul săptămânii trecute în apartamentul său din Khartoum, va continua să lucreze din Sudan.

Citeşte şi: UE în 2035: Mai mare, mai complicată, mai solidă

Două avioane militare Airbus au adus la Berlin peste 200 de cetăţeni germani evacuaţi din Sudan. Un al treilea avion militar german a ajuns duminică seara la Khartoum. În total peste 300 de cetăţeni germani înscrişi pe o listă de criză trebuie să fie evacuaţi din ţara africană.

Şapte ţări membre ale UE (Franţa, Germania, Italia, Spania, Olanda, Grecia şi Republica Cehă) au reprezentanţe în capitala sudaneză. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Așa-zisul drapel al regiunii transnistrene a fost inclus pe ecusoanele uniformelor pacificatorilor

Administrația de la Tiraspol a anunțat că pacificatorii au început să poarte pe uniformă ecusoane cu „drapelul” transnistrean. Citește și: AUDIO „Tu achiți mâine!” Corupție...

Un drum național intră în reparație

În urma finalizării procedurii de achiziție publică, au fost încheiate patru contracte de întreținere periodică pe drumul public național R3 Chișinău – Hâncești –...

Rata șomajului a ajuns la 10,4%. Sătenii și tinerii – cei mai afectați

Aproape 94 de mii de persoane din Republica Moldova erau șomere în primul trimestru al anului 2026, potrivit datelor publicate de Biroul Național de...

140 de instituții au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare

Un număr de 140 de școli din Republica Moldova au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare, echivalentul a câte cinci săli...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.