StiripesurseȘtirile zileiONU critică lipsa de progres în lupta împotriva mortalităţii materne şi...

ONU critică lipsa de progres în lupta împotriva mortalităţii materne şi infantile

Publicat:

Organizaţia Naţiunilor Unite a criticat marţi lipsa de progres în lupta împotriva deceselor care pot fi prevenite, legate de sarcină şi naştere, informează dpa, potrivit agerpres.

În fiecare an, în jur de 4,5 milioane de mame şi bebeluşi mor în timpul sarcinii, la naştere sau în primele săptămâni de viaţă.

Citeşte şi: O trecere în revistă a Încoronării – repetată fără cusur, emoționantă și shakespeareană – Black News

Aceste cifre cuprind, potrivit unui raport al Naţiunilor Unite, 2,3 milioane de copii care mor în prima lună de viaţă, 1,9 milioane de decese fetale tardive şi circa 290.000 de femei şi fete care mor în fiecare an în urma complicaţiilor legate de sarcină şi naştere.

Sunt cifre care stagnează din 2015, iar potrivit dr. Anshu Banerjee, director pentru sănătatea mamei, copiilor şi adolescenţilor în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) astfel de rate sunt inacceptabile.


“Femeile însărcinate şi nou-născuţii continuă să moară într-un ritm inacceptabil de mare pe plan mondial, iar pandemia de COVID-19 a determinat noi regrese în furnizarea asistenţei medicale de care au nevoie aceştia”, a subliniat acesta. “Dacă vrem să vedem rezultate diferite, trebuie să facem lucrurile în mod diferit”, a adăugat el.

OMS, agenţia ONU pentru copii UNICEF şi Fondul ONU pentru populaţie UNFPA fac apel la asigurarea de asistenţă medicală accesibilă, precum şi personal medical suplimentar pentru ca mamele şi copiii să poată supravieţui. În plus, trebuie garantat accesul la medicamente, apă curată şi electricitate.

Potrivit raportului, pandemia de COVID-19, creşterea ratelor sărăciei şi crizele umanitare au sporit presiunea asupra sistemelor de sănătate în ultimii ani. Din cele 100 de ţări cuprinse în studiu, doar o zecime dispun de suficienţi bani pentru a pune în aplicare planurile privind sănătatea mamelor şi nou-născuţilor, situaţia în acest sens fiind deosebit de severă în special în state aflate în conflict şi în unele regiuni din Africa şi Asia.

Citeşte şi: Cele mai importante alegeri din lume: De ce este Turcia atât de importantă? – Black News

Raportul mai arată că cele mai ridicate rate ale mortalităţii materne şi neonatale se înregistrează în Africa subsahariană şi Asia de sud.

Organizaţiile ONU subliniază de asemenea necesitatea de a combate prejudecăţile şi nedreptăţile împotriva femeilor, pentru a îmbunătăţi nivelul de sănătate al acestora şi al copiilor lor. Pe plan global, doar 60% din totalul fetelor şi femeilor sunt libere să ia propriile decizii privind sănătatea lor sexuală şi reproductivă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.