StiripesurseExterneMariya Gabriel este candidata GERB la postul de premier în Bulgaria

Mariya Gabriel este candidata GERB la postul de premier în Bulgaria

Publicat:

Comisarul european pentru inovare şi cercetare, Mariya Gabriel, va fi candidata partidului conservator bulgar Gerb la postul de premier, a anunţat miercuri fostul prim-ministru Boiko Borisov, relatează AFP, potrivit agerpres.

Preşedintele bulgar Rumen Radev urmează să-i încredinţeze luni misiunea de formare a unui guvern fostei deputate în Parlamentul European în vârstă de 43 de ani, membră a Comisiei Europene din 2017. În cazul unui eşec, mai sunt posibile două tentative, înainte de convocarea de noi alegeri.

Citeşte şi: Patru morţi şi mai mulţi răniţi într-un atac asupra unei sinagogi din Tunisia

“Suntem hotărâţi să scoatem Bulgaria din marasm”, a asigurat Borisov, care a fost înlăturat din funcţia de premier în primăvara lui 2020, după un mandat marcat de scandaluri de corupţie.

A cincea rundă de alegeri parlamentare anticipate în ultimii doi ani din Bulgaria s-a încheiat din nou indecis, pe 2 aprilie. Alianţa formată din GERB şi Uniunea Forţelor Democratice (SCS) a înregistrat cu 26,6% din voturi un uşor avans în faţa blocului liberal format din partidele “Continuăm Schimbarea” (PP) şi “Bulgaria Democratică” (DB), condus tot de un fost premier, Kiril Petkov, demis anul trecut prin moţiune de cenzură, bloc ce a obţinut 24,7%.


Cu 64 şi, respectiv, 69 de mandate în parlament, niciunul dintre blocurile PP-BD sau GERB-SDS nu poate forma o majoritate parlamentară cu vreunul din celelalte patru partide intrate în parlament, acestea fiind partidul naţionalist şi anti-occidental ‘Renaşterea’ (Vazrajdane), Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi (DPS – partid al minorităţii turce), Partidul Socialist (SPB) şi partidul anti-sistem ‘Există un Astfel de Popor’ (ITN).

Citeşte şi: Donald Trump este VINOVAT de agresiune sexuală – Black News

Totuşi, pe 19 aprilie, principalele două blocuri politice din Bulgaria au convenit să asigure prin rotaţie preşedinţia parlamentului ţării, o premieră în istoria forului legislativ de la Sofia.

Pe fondul turbulenţelor politice, Bulgaria nu a reuşit deocamdată să adopte bugetul şi să îndeplinească demersurile necesare pentru a obţine în totalitate fondurile europene din planul de relansare post-Covid, menţionează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Mai multe victime, mai multe bombardamente și aceeași întrebare: Care este planul lui Trump?

Creșterea numărului de militari americani uciși și intensificarea războiului cu Iranul readuc în prim-plan o întrebare rămasă fără răspuns de mult timp: care este...

România și Bulgaria, printre țările care au cei mai mulți judecători la 100.000 de locuitori

România și Bulgaria se numără printre țările cu cel mai mare număr de judecători raportat la populația din Uniunea Europeană în 2024, conform datelor...

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.